Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) şi reprezentanţii industriei de comunicaţii au decis scăderea tarifelor de portare practicate între operatorii de telefonie.

Astfel, tariful maxim care va putea fi perceput de către furnizorul donor de la furnizorul acceptor este de 7,8 euro pentru fiecare număr portat din categoria numerelor geografice, a numerelor independente de locaţie şi a numerelor nongeografice (altele decât cele pentru servicii de telefonie mobilă), comparativ cu 13 euro, cât este valoarea maximă în prezent.

De asemenea, decizia stabileşte un nivel maxim de 5,6 euro pentru fiecare număr portat, din categoria numerelor nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă, faţă de 11 euro în prezent.

Tarifele au fost stabilite prin metoda benchmark, pe baza datelor disponibile ponderate cu populaţia. Potrivit datelor culese de ANCOM, operatorii din Slovacia practică cele mai mari tarife între operatori – 49,79 euro pentru portarea numerelor de telefonie fixă şi 33,19 euro pentru portarea numerelor de telefonie mobilă.

La polul opus, cele mai mici tarife practicate între operatori se înregistrează în Marea Britanie – 0,53 euro pentru portarea numerelor de telefonie fixă şi 0,91 în Turcia pentru portarea numerelor de telefonie mobilă.

În România, până în prezent au fost portate 255.815 de numere, 65% (165.956) dintre acestea fiind numere de telefonie mobilă, în timp ce în segmentul telefoniei fixe s-au portat 89.859 de numere.

SURSA: ANCOM