Tarifele de taxi ar putea fi majorate
Tarifele de taxi ar putea fi majorate conform unui proiect de lege depus în Parlament de către un grup de deputați PNL și PSD. Astfel, proiectul vrea să schimbe tariful de pornire. Acesta este înregistrat automat de aparatul de taxat la începutul cursei. Fiecare pasager al unui taxi ar plăti cu 2 km mai mult decât distanța pe care urmează să o parcurgă efectiv.
Companiile de taximetrie vor putea percepe tarife mai mari pentru cursele din interiorul orașelor. Dar și pentru cursele dintre localități. Un proiect de modificare a Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere vine cu mai multe reglementări care vizează aceste situații.
„În ceea ce privește modificările aduse reglementărilor tarifelor folosite și modalităților de plată am ținut cont de realitățile pieței actuale. De eficientizarea activităților de taximetrie când este vorba de distanțe scurte. În condiții dificile de trafic. A curselor pe timp de noapte, în afara localității. De concurența foarte mare generată prin reglementarea transportului alternativ”, au spus inițiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege depus la Senat.
Se vrea și modificarea tarifelor dintre localități
O primă modificare vizează tariful de pornire. Acesta este înregistrat automat de aparatul de taxat la începutul cursei. El este egal cu tariful de distanță (lei/km), potrivit legislației acum în vigoare. Acum, fiecare pasager al unui taxi plătește automat cu un kilometru mai mult decât distanța parcursă efectiv. După modificarea legislației, tariful de pornire va putea fi egal cu cel mult dublul tarifului de distanță pe kilometru. Asta înseamnă că un taximetrist va putea pleca în cursă deja cu doi kilometri bifați.
Tarifele vor crește și pentru cursele între două localități. Astfel încât taximetriștii să compenseze pentru situațiile în care se întorc fără clienți în localitatea în care operează în mod obișnuit.
„Tariful de distanță aplicat în exteriorul localității de autorizare este mai mare cu cel mult 50% decât tariful de distanță aplicat în interiorul localității de autorizare pentru timp de zi sau de noapte, după caz”, prevede proiectul de lege.
În momentul de față, primăriile pot stabili tarifele în sine privind costul unui kilometru perceput de taxiuri, însă modul de aplicare a acestui tarif și raportarea lui la tariful de pornire și la tariful pe timp de noapte este prevăzut prin lege.