Tarifele clinicilor româneşti şi-au făcut operaţie de mărire ca în Vest

Tarifele din sistemul privat ne vor scoate curând din rândul ţărilor atractive pentru turismul medical şi vor deveni restrictive şi pentru români.

Clinicile private româneşti sperau, până nu demult, să devină un adevărat magnet pentru turismul medical din întreaga lume. Le recomandau tarifele foarte mici, comparativ cu cele din alte ţări, şi calitatea bună a serviciilor prestate. Acum, preţurile din sistemul medical privat autohton le-au depăşit, pe alocuri, pe cele din Cehia, Polonia şi Ungaria. Poate chiar mai relevantă decât comparaţia cu statele învecinate este cea dintre Capitală şi provincie. O privire asupra tarifelor practicate de clinicile cu prezenţă în mai multe oraşe ale ţării arată discrepanţe greu de explicat.

De pildă, dacă vă aflaţi în Cluj şi vreţi să vă faceţi o ecografie de duplex arterial, reprezentanţa locală a Medicover vă va factura 100 de lei. Pentru aceeaşi analiză, în Constanţa aţi fi plătit 162 de lei, iar în Bucureşti, 200 de lei. Diferenţele „sunt cauzate de puterea de cumpărare şi costurile de livrare diferite ale serviciului în provincie faţă de Bucureşti“, explică managerii firmei. Pe plan intern, concurenţa nu foarte acerbă dintre clinici şi existenţa anumitor aparate numai în mediul privat face ca, mult timp de acum încolo, companiile de profil să nu se îngrijoreze în privinţa lipsei de pacienţi. În ceea ce-i priveşte pe clienţii străini, mai sunt speranţe. Potrivit lui Dan Roşca, directorul clinicii Polisano, serviciile care atrag cei mai mulţi pacienţi externi sunt consultaţiile de specialitate, serviciile de fizio – kinetoterapie şi masaj şi, în ultima vreme, segmentul de dializă şi fertilizare in vitro.

Cursul valutar, contractele cu furnizorii externi, investiţiile în aparatură sunt cel mai frecvent invocaţi factori ca explicaţie pentru majorarea considerabilă a tarifelor serviciilor medicale în România.

În jur de 60.000 de străini vin anual în România special pentru serviciile medicale de pe piaţa locală. Şi asta, deşi tarifele acestora au crescut de aproape cinci ori din anul 2000 până astăzi. Conform informaţiilor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, rata de creştere a preţurilor se situa, la nivelul anului 2000, la 52,46%, pentru ca anul trecut să ajungă la 6,53%. În ultimii ani, pe fundalul creşterii concurenţei dintre clinicile private, tarifele s-au aliniat celor din alte ţări europene, ba chiar le-au depăşit (cum este în cazurile Ungariei şi Cehiei). Şi asta în timp ce pe piaţa locală diferenţele de preţ pentru acelaşi serviciu prestat de clinici diferite poate depăşi 100%. De exemplu, o ecografie de abdomen superior şi inferior costă 100 de lei la CDT „Victor Babeş“ şi 230 de lei la Sanador.

„Tendinţa de aliniere este puţin vizibilă în sectorul public dar mai evidentă în sectorul privat, întrucât în România încă se practică preţuri care nu au şi o fundamentare economică“, crede Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. „Din cauza preţurilor mici, pentru a fi competitiv, sectorul privat trebuie să se adapteze, iar singurul loc unde se pot reduce costurile este la plata personalului medical. Acest lucru face ca veniturile personalului să fie uneori de zece ori mai mici decât în UE“, mai spune el.

Doar jumătate din preţul unei consultaţii merge la doctor

Cum sunt stabilite tarifele în sistemul privat? „Luăm în calcul trei criterii importante: nivelul curent sau estimat al costurilor directe, nivelul preţurilor practicat de concurenţă pentru serviciile cele mai apropiate de cele prestate de Centrul Medical Unirea (CMU) şi estimarea WTP (willingness to pay) pentru serviciile în care suntem singurii furnizori în Bucureşti (pe baza preţurilor la servicii similare în clinici din Occident, dar luând în calcul veniturile mai mici din România“, explică Sergiu Neguţ, director executiv al CMU. Managerii Medicover mai iau în considerare şi puterea de cumpărare a pacienţilor din localitatea în care este înfiinţată clinica (ceea ce duce la diferenţe de preţ semnificative între tarifele din Bucureşti şi cele din Iaşi sau Cluj), în timp ce Sanador numeşte drept cele mai importante două criterii notorietatea anumitor doctori şi pretenţiile lor financiare. Costul de achiziţie al materialelor de la furnizori, nivelul chiriei pentru fiecare clinică sau investiţiile făcute în echipamente medicale ajung să cântărească în preţul final la fel de mult ca salarizarea medicilor şi asistentelor.

La Medsana, de exemplu, cea mai mare pondere în tariful final o are valoarea remuneraţiei personalului medical (50%), restul fiind împărţit între consumabile (10%), amortizare aparatură (10%) şi costuri indirecte (chirie, costuri administrative -15%). „În cazul analizelor medicale, cea mai mare pondere (70%) este reprezentată de costurile cu reactivii şi consumabilele aferente“, explică Vassilis Chaniotis, directorul general al Medsana. Cifrele sunt similare şi la CMU, unde consultaţiile implică până la 60% costuri directe cu personalul medical, marja pentru investiţii fiind de circa 15%. „Pentru serviciile spitaliceşti, raportul între costurile fixe şi cele variabile înclină mai mult în favoarea costurilor fixe, iar costul investiţiilor care se regăsesc în amortizări este atât de mare încât face ca marja să fie negativă pentru o perioadă lungă de la lansare“, spune Sergiu Neguţ. Nici Medlife nu face notă discordantă: 60% – costuri salariale, 5-10% – marjă de profit. „Ultima creştere a tarifelor a plecat de la doi mari factori: scumpirea consumabilelor din cauza deprecierii cursului leu/euro şi inflaţia în domeniu“, explică şi Robert Chiţan, directorul de marketing al Gral Medical.

Tarifele ridicate nu reprezintă însă o garanţie pentru calitatea serviciilor, cazurile în care clienţii au ales o clinică pentru renume şi au rămas dezamăgiţi de prestaţia medicului fiind destul de frecvente. Dar evaluări se fac. La Sanador, personalul medical este evaluat atât de managerul direct, cât şi în funcţie de rezultate (pacienţi multumiţi). Criteriile de performanţă iau în considerare competenţele, experienţa şi calităţile de relaţionare interpersonală. „Avem mulţi medici de renume, care nu au fost supuşi niciodată vreunui proces de evaluare“, subliniază Doris Andronescu, director general. La CDT „Victor Babeş“ se evaluează în plus şi implicarea medicului în programele de cercetare şi studiile clinice derulate, participarea la conferinţe şi congrese de specialitate.

Tarifele clinicilor sunt cu siguranţă restrictive pentru mulţi pacienţi. Însă asiguraţii pot fi trataţi la clinicile private care au contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, dacă au trimitere de la medicul de familie. CDT „Victor Babeş“, Medsana şi Medicover nu au un astfel de contract, în timp ce Gral Medical, CMU, Polisano, Medlife şi Sanador au. „Ponderea serviciilor deţinute în colaborare cu CNAS este de 6% din afacerea noastră“, spune Ciprian Ciobanu, director de vânzări la Medlife. La CMU, contractul cu CNAS reprezintă sub un procent din cifra de afaceri, avantajul fiind, în opinia şefului organizaţiei, existenţa unei plăţi sigure pentru o parte a pacienţilor.

Situaţia nu este diferită nici în cazul cabinetelor stomatologice. „Preţurile practicate de CNAS sunt preţuri sociale, ele nu reflectă adevăratul cost al prestaţiilor stomatologice şi sunt nemodificate din anul 2002“, spune Augustin Mihai, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din România. Deşi diferenţa dintre tarifele din România şi cele din alte ţări europene este încă mare, tendinţa de aliniere este evidentă. „Este totuşi un proces lent, menţinându-se în continuare un decalaj important“, spune Constantin Vârlan, preşedintele Societăţii de Stomatologie Estetică din România, medic la clinica Trident din Bucureşti. În acest segment al serviciilor medicale, turismul medical este mai accentuat decât în celelalte. „Estimările noastre arată că cererile vor fi în creştere pe parcursul anului 2009, procentajul preconizat al expaţilor fiind de 25% din numărul total de pacienţi“, spune Oana Taban, CEO al Dent Estet. Spre comparaţie, CMU are circa 1.200 de pacienţi expaţi cu abonament şi un număr ceva mai mare de pacienţi străini care folosesc serviciile în sistem fee-for-service, deşi o parte din ei sunt străini care locuiesc în România. Nu ne putem compara încă cu Ungaria, care a dezvoltat o adevărată industrie în acest sens, spun jucătorii din piaţă. Şi Clinica Polisano a înregistrat, în ultimul timp, o creştere a numărului pacienţilor din străinătate pe segmentul dializă şi fertilizare in vitro, spune Dan Roşca, directorul Polisano.

«România nu are o poziţie competitivă pentru turismul medical, existând ţări în care oferta este şi mai ieftină, şi mai atrăgătoare.»
Sergiu Neguţ, director executiv CMU

19 medici la 10.000 de locuitori are România, clasată de OMS pe antepenultimul loc în Europa. Paradoxal, Franţa, statul spre care se îndreaptă majoritatea medicilor români emigranţi, are, proporţional, de două ori mai mulţi doctori. Lipsa personalului este una din cauzele majore pentru creşterea tarifelor

66 de lei este tariful maximal decontat de CNAS pentru operaţia de îndepărtare a polipilor (adenoidectomie). 1.500 de lei este preţul intervenţiei la clinica Sanador.

Scumpire
Din 2000 până la finalul anului trecut, preţul serviciilor medicale a crescut de aproape cinci ori. Deşi pare explozivă, scumpirea urmează îndeaproape trendul înregistrat de preţurile întregului sector de servicii.