Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii nr. 4774/2006 a fost atacată în contencios administrativ de către Romtelecom, care a solicitat atât anularea, cât şi suspendarea executării acestei decizii până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de anulare.
Deşi Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare a executării deciziei menţionate formulată de Romtelecom, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis recursul formulat de acest operator şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 4774/2006 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de anulare a acesteia.
În aceste condiţii, tarifele maxime ce puteau fi practicate de Vodafone în 2008 erau cele stabilite prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii nr. 436/2006, respectiv de 5,67 eurocenţi/minut.
La sesizarea mai multor furnizori cu privire la faptul că Vodafone nu practică tariful reglementat, ANRCTI a solicitat operatorului aplicarea acestui tarif.
Între timp, Romtelecom şi Net-Connect Internet (care formulase o cerere de intervenţie în interes propriu în acest proces) au depus cereri de renunţare la judecarea recursului împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti cu privire la cererea Romtelecom de anulare a deciziei 4774/2006.
Întrucât instanţa a luat act de aceste cereri, sentinţa civilă menţionată mai sus, prin care s-a constatat temeinicia şi legalitatea Deciziei nr. 4774/2006 rămâne definitivă şi irevocabilă. În aceste condiţii, suspendarea executării acestei decizii încetează, iar tarifele maxime ce pot fi percepute de Vodafone sunt cele stabilite prin această decizie, respectiv de 6,40 eurocenţi/minut, fără TVA, pentru anul 2008 şi de 5,03 eurocenţi/minut, fără TVA, începând de la 1 ianuarie 2009, valoarea stabilită prin modelul de calculaţie a costurilor de tip incremental pe termen lung. În acest context, Vodafone a renunţat la judecarea cererii sale privind anularea Deciziei nr. 436/2006.
În ceea ce priveşte tarifele de interconectare practicate de Orange, Romtelecom a atacat în instanţă Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii nr. 4775/2006, solicitând atât anularea, cât şi suspendarea executării până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de anulare a acesteia.
În ceea ce priveşte cererea de anulare a Deciziei nr. 4775/2006, instanţa de judecată a admis acţiunea Romtelecom, precum şi cererile de intervenţie formulate de Telemobil şi Net-Connect Internet şi a dispus anularea acestei decizii. ANRCTI, considerând nelegală şi netemeinică decizia instanţei, a formulat recurs împotriva acesteia, astfel încât în prezent sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora „recursul suspendă executarea” şi, în consecinţă, executarea sentinţei prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 4775/2006 a fost suspendată.
În aceste condiţii, tarifele maxime de interconectare care pot fi practicate de Orange sunt cele stabilite prin decizia nr.4775/2006: 6,40 eurocenţi/minut, fără TVA, de la 1 ianuarie 2008, respectiv 5,03 eurocenţi/minut, fără TVA, de la 1 ianuarie 2009.
Tariful de interconectare în vederea terminării la puncte mobile reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie fixă sau mobilă unui operator de reţele de telefonie mobilă pentru transportul şi terminarea apelurilor efectuate de proprii utilizatori către reţeaua acestuia din urmă.
Acest cost se regăseşte în tariful perceput de operatori utilizatorului final, deci cu cât tariful de interconectare este mai mare, cu atât preţul perceput utilizatorului final pentru apeluri în afara reţelei va fi mai mare.
Tarifele de interconectare sunt cheia competiţiei pe piaţa de telefonie. Din acest motiv, fundamentarea pe costuri a tarifelor de interconectare reprezintă, conform cadrului european de reglementare, unul dintre cele mai importante remedii concurenţiale. Comisia Europeană recomandă autorităţilor de reglementare aplicarea acestui remediu pe pieţele serviciilor de interconectare, în scopul prevenirii unui abuz de poziţie dominantă din partea operatorilor cu putere semnificativă.
Data: 28 martie 2008
Sursa: ANRCTI