Tarifele pe Litoralul românesc, în sezonul 2015, nu vor creşte în actualele condiţii de fiscalitate, a spus, marţi, Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei patronale Mamaia, într-o conferinţă de specialitate.
"Condiţiile de fiscalitate pot influenţa pozitiv tarifele hotelurilor, în sensul că printr-o politică a Guvernului prin care să se scadă impozitele am putea avea chiar preţuri mai mici în sezonul estival 2015. Cu toate că Mamaia a avut o stagnare din punct de vedere a numărului de turişti în acest an, în 2015 estimăm o explozie a numărului de turişti ca urmare a investiţiilor făcute atât în hoteluri noi, cât şi în programele propuse. Un alt efect pozitiv sperăm că va veni din aplicarea legii vouchere de vacanţă', a spus Nicolae Bucovală.
Patronatele din turism prezente la Bursa de Turism Litoral – Delta Dunării şi-au exprimat dezacordul faţă de proiectul de lege privind descentralizarea, proiect propus de Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism. Printre problemele pe care reprezentanţii patronatelor din turism le vor rezolvate prin colaborarea cu autorităţile statului se află aplicarea impozitului forfetar, a cotei de impozit pe clădire, scăderea TVA-ului la alimentaţia publică pentru pachetele de cazare-masă, precum şi alocarea plajelor.
'În prezent, nu avem un canal de comunicare cu ministerul de resort. Este în defavoarea noastră, deoarece România are acum o şansă de a profita de beneficiile turismului pentru că în acest moment au dispărut o serie de destinaţii de vacanţă din zona Uniunii Europene. România este un produs turistic care poate concura cu Grecia şi Turcia dacă se fac investiţii', a spus Mohamad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
În 2014, din punct de vedere al agenţiilor de turism, cea mai vândută staţiune a fost Mamaia. Cu toate acestea, conform unui studiu ANAT, vânzările pentru Saturn au crescut cu 11%, pentru Neptun cu 16%, Jupiter 2%, Venus 25%, Mangalia cu 6%, în timp ce pentru Olimp au scăzut cu 10%.