Şoferii care provoacă pagube asigurătorilor vor plăti mai mult, din 2010, pe poliţele auto obligatorii. Prima fiecărui asigurat va fi calculată în funcţie de accidentele cauzate numai în 2008 şi 2009, şi nu de un istoric de cinci ani, cum se dorea iniţial. Tarifele practicate de asigurători la poliţele RCA vor ţine cont, începånd cu 2010, şi de despăgubirile plătite pentru pagubele provocate de fiecare client. De la data menţionată, sistemul bonus-malus, care îi pre
Şoferii care provoacă pagube asigurătorilor vor plăti mai mult, din 2010, pe poliţele auto obligatorii. Prima fiecărui asigurat va fi calculată în funcţie de accidentele cauzate numai în 2008 şi 2009, şi nu de un istoric de cinci ani, cum se dorea iniţial.
Tarifele practicate de asigurători la poliţele RCA vor ţine cont, începånd cu 2010, şi de despăgubirile plătite pentru pagubele provocate de fiecare client. De la data menţionată, sistemul bonus-malus, care îi premiază pe şoferii atenţi şi îi sancţionează pe cei care au provocat accidente, va fi aplicat la nivelul întregii pieţe. În prezent, sistemul este utilizat numai de o parte din companii şi numai în cazul clienţilor care îşi reînnoiesc poliţele Casco. Aceasta deoarece companiile nu au la dispoziţie informaţii despre despăgubirile plătite pe poliţe şi de către alţi asigurători.
Cånd va fi aplicat sistemul bonus-malus, asigurătorii vor avea la dispoziţie istoricul despăgubirilor plătite în contul poliţelor RCA la nivelul întregii pieţe pe doi ani, într-o secţiune a CEDAM, baza de date în care sunt stocate informaţii despre RCA. „Începånd de la 1 ianuarie 2008, vor avea toate dosarele de daune la CEDAM, deci vor avea date pe 2008 şi 2009“, ne-a declarat preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu.
Comisia intenţiona în trecut ca în momentul implementării sistemului bonus-malus companiile de asigurări să aibă la dispoziţie istoricul daunelor achitate pentru toţi asiguraţii RCA pe cinci ani. Şefa CSA admite că istoricul pe numai doi ani nu este mulţumitor. „Doi ani nu sunt suficienţi, dar este un început care poate să ajute pe toată lumea. Toate societăţile de asigurare au propria lor bază de date, pe care sunt convinsă ca o vor folosi în clipa respectivă“, spune Toncescu. Opinii similare au şi reprezentanţii companiilor. „Cu cåt perioada pentru care avem informaţii este mai lungă, cu atåt este mai bine, dar doi ani este un început bun. (…) Optim este să ai la dispoziţie tot istoricul persoanei, de cånd a intrat în asigurare sau măcar pe cinci ani“, afirmă directorul general al Astra, Radu Mustăţea.
Mai puţin mulţumit, executivul BT Asigurări, Denis Rousset, consideră că istoricul pe o perioadă de doi ani nu este chiar suficient, unul pe cinci ani fiind mai bun. În acelaşi timp, şeful Euroins, Bogdan Stan, afirmă că perioada de doi ani pentru care societăţile vor avea la dispoziţie datele nu este într-atåt de scurtă încåt să justifice amånarea aplicării noului sistem. „Bonus-malus este o idee bună şi trebuie pornită“, consideră Stan.
Legislaţia actuală obligă companiile de asigurări să le dea foştilor asiguraţi RCA, la cerere, un certificat care să evidenţieze despăgubirile plătite pe poliţele obligatorii sau absenţa acestora. Aplicarea sistemului bonus-malus pe baza unor astfel de certificate ar putea pune pe drumuri mulţi proprietari de autovehicule, în special pe cei care au schimbat des compania de la care au cumpărat poliţa obligatorie. Preşedintele CSA afirmă însă că s-ar putea renunţa la această prevedere. „Probabil că aceasta se va corecta în momentul în care vor apărea criteriile de stabilire a bonus-malusului de catre Comisie“, spune Toncescu.
În alte ţări, asigurătorii ţin cont de istoricul daunelor pe trei-cinci ani. Există şi pieţe unde se utilizează perioade mai lungi: companiile din America de Nord iau în considerare daunele provocate de client în ultimii şase ani.
Diferenţe semnificative între tarife
După introducerea sistemului bonus-malus, tarifele RCA percepute unui şofer model pot fi de cåteva ori mai mici decåt în cazul unuia care a utilizat poliţa pentru a despăgubi un terţ căruia i-a provocat pagube. Clienţii sunt încadraţi într-o clasă de risc, iar pentru fiecare clasă există un multiplicator care se aplică tarifului de bază pe care şi-l stabilesc asigurătorii. De exemplu, sistemul bonus-malus aplicat în Belgia pånă în 2004 prevedea plata a 54% din tariful de bază de către cei mai atenţi şoferi, în timp ce automobiliştii care se încadrau în cea mai riscantă clasă plăteau un tarif de două ori mai mare decåt cel de bază.
Pe de altă parte, sistemul aplicat în prezent în Franţa prevede reduceri de 5% din tariful de bază practicat de compania de asigurări în cazul în care clientul nu a utilizat poliţa pentru a plăti despăgubiri în ultimul an, în timp ce utilizarea acestea majorează tariful cu 25%.
Criteriile exacte care vor fi utilizate pe piaţa autohtonă pentru aplicarea sistemului bonus-malus urmează să fie stabilite de CSA, potrivit preşedintei Comisiei.
Asigurătorii care vånd RCA au oferit în acest an discounturi cu rol de ajutoare sociale, acestea adresåndu-se în special pensionarilor şi persoanelor cu deficienţe locomotorii. Pe långă acestea, aproape toate companiile practică reduceri pentru cei care cumpără o poliţă valabilă un an.
Angela Toncescu, preşedintele CSA
1,78 mld. lei este valoarea despăgubirilor datorate de companiile de asigurări în contul poliţelor RCA în primele nouă luni ale acestui an. Suma cuprinde despăgubirile plătite şi rezervele făcute pentru plata dosarelor în curs de soluţionare
Legislaţie modificată din mers
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a schimbat regulile de vånzare a poliţelor RCA aproape de pe o zi pe alta. Norma care reglementează limitarea comisionului acordat brokerilor de asigurări pentru intermediarea de poliţe RCA, reduceri de maximum 25% din tarifele de bază şi posibilitatea modificării tarifelor din trei în trei luni a intrat în vigoare în aceeaşi zi în care a fost publicată, pe 11 noiembrie. Comisia a sărit şi peste etapa dezbaterii publice a normei, luånd astfel prin surprindere jucătorii din piaţă.
Contractele care prevăd comisioane mai mari de 15% pentru intermedierea de poliţe RCA se modifică automat, fără încheierea de acte adiţionale, pentru a se încadra în prevederile legislative, potrivit unor reprezentanţi ai brokerilor şi societăţilor de asigurare. Reprezentanţii brokerilor au încercat spătămåna trecută să convingă CSA să renunţe la limitarea comisioanelor pentru RCA. Comisioanele au mai fost limitate la acest nivel în urmă cu cåţiva ani, iar asigurătorii apelau la tot felul de tertipuri pentru a le da brokerilor mai mulţi bani.