Tariful de rezervare loc ar putea varia în funcție de distanța parcursă
Ministerul Transporturilor a propus să se elimine tariful de rezervare loc pentru călătoriile mai scurte de 40 de kilometri efectuate cu trenul în România. În consecință, prețul va fi calculat în funcție de distanța parcursă.
Instituția dorește, așadar, eliminarea valorii fixe a tarifului de rezervare loc și să o înlocuiască cu o tarifare variabilă, în funcție de distanța parcursă.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a publicat în transparență decizională un proiect care vizează aprobarea tarifelor percepute de operatorii de servicii publice pentru serviciile de transport feroviar public de călători care intră sub incidența obligației de serviciu public.
Până la data de 22 aprilie 2024, sunt acceptate depunerea propunerilor și sugestiilor legate de acest proiect.
”Pentru distanța kilometrică 1 – 40 km – achiziționarea tichetului de rezervare este opțională, indiferent de categoria și subcategoria trenului. Staționarea / ocuparea unui loc nu este permisă la vagoanele de dormit și, după caz, cușetă fără achitarea suplimentului de pat”, se arată în propunere.
De exemplu, în prezent, un bilet de tren IR de la Predeal la Sinaia are un preț total de 16,5 lei, pentru o distanță de 19 km.
Cu implementarea acestui proiect, costul ar scădea cu 5,5 lei, deoarece rezervarea locului nu ar mai fi necesară pentru călătoriile atât de scurte.
”Tariful de loc se reglementează cu tarife diferențiate (la categoriile Interregio și Regio) în funcție de anumite distanțe kilometrice, cu prețuri între 2,00 lei și 5,50 lei”, se arată în textul propunerii.
În prezent, în majoritatea călătoriilor cu trenul este necesară rezervarea de loc. Excepție fac trenurile Regio, care sunt însă limitate ca număr. În ultimii ani, au fost introduse trenuri Regio Express. Acestea au funcționat ca trenuri personale. Dar rezervarea locului a fost necesară și pentru ele.
Majorare de tarife la CFR Călători
Amintim că a fost implementată o nouă majorare de tarife la CFR Călători. Decizia a fost aprobată de către directorul general al operatorului feroviar de stat, Traian Preoteasa.
În decizia emisă de Traian Preoteasa au fost enumerate toate tarifele de transport cu trenurile operatorului feroviar de stat. Acestea au rămas neschimbate față de cele din momentul de față, conform informațiilor publicate de ClubFeroviar.
Noile tarife au intrat în vigoare luni, 1 aprilie, conform sursei menționate. Decizia nr. 33 a directorului general al SNTFC CFR Călători din 26 martie, privind aplicarea tarifelor de deservire generală în transportul feroviar public de călători, a fost semnată de către Traian Preoteasa. Mai multe puteți citi aici.