Spitalele care tratează cazuri de mare complexitate încasează foarte puţin şi înregistrează arierate, a declarat joi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Potrivit ministrului, 30% din spitalele din România consumă 80% din resurse.
Nicolăescu a făcut referire la faptul că tariful pe caz rezolvat la Institutul Oncologic Cluj Napoca este 1.444 lei, la fel ca la un spital orăşenesc, la Spitalul de Urgenţă Floreasca tariful este de 1.617 lei, la Spitalul Universitar 1.537 lei, iar la Spitalele judeţene din Cluj Napoca, Constanţa şi Craiova tariful este de 1.444 lei.
Ministrul Sănătăţii a anunţat, la o dezbatere privind Contractul cadru, că această situaţie se va schimba, iar tariful pe caz ponderat la spitalele de linia întâi, cele mai complexe, va creşte la 1.800 de lei, acesta va putea fi majorat cu indicele de complexitate al cazurilor.
Un program complementar al Ministerului Sănătăţii pentru spitalele strategice va creşte fondurile pentru departamentele de Terapie Intensivă, unde se înregistrează cele mai ridicate cheltuieli prin complexitatea cazurilor, a adăugat Eugen Nicolăescu.
Spitalele de suport şi institutele naţionale vor avea un tarif de 1.600 lei, cele de linia a treia de 1.400 de lei şi ultima categorie de spitale va avea un tarif de 1.380 de lei, a mai spus ministrul Sănătăţii.
El a mai anunţat că în spitale se va introduce un chestionar de satisfacţie a pacientului, care va fi anonim şi va fi utilizat pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale.
Eugen Nicolăescu a spus că se va introduce auditul la toate spitalele publice din România.
Într-o primă etapă se va introduce auditul intern la toate spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, apoi la cele din afara reţelei ministerului, respectiv Spitalul Elias care aparţine de Academia Română, reţeaua SRI şi a consiliilor locale.
Eugen Nicolăescu şi-a exprimat speranţa că măsurile luate vor duce la reducerea numărului internărilor nejustificate din spitale.
Ministrul Sănătăţii a spus că se vor introduce liniile de gardă obligatorii şi la spitalele private. Acestea din urmă sunt obligate să plătească unităţilor publice cu paturi costurile efective realizate pentru cazurile transferate la unităţile sanitare publice, indiferent de patologie şi de termenul de la momentul internării până la cel al transferului, în termen de maxim 30 de zile de la data emiterii facturii. Nerespectarea acestor prevederi conduce la rezilierea contractului.
În prevederile noului act normativ s-a prevăzut un tarif de 200 de lei pe zi pe care spitalele publice şi private îl încasează de la asiguraţi pentru serviciile hoteliere(cazare şi masă) cu un grad ridicat de confort, peste confortul standard, acordate la cererea acestora.
Sursa: Agerpres