Miniştrii de externe arabi le-au cerut marţi autorităţilor siriene să pună capăt "imediat vărsării de sânge", respectiv înăbuşirii mişcării antiprezidenţiale declanşată în urmă cu aproape şase luni în Siria, care potrivit estimărilor ONU s-a soldat până acum cu peste 2.600 de morţi.
Într-un comunicat dat publicităţii la sfârşitul reuniunii organizate la sediul Ligii Arabe din Cairo, şefii diplomaţiilor arabe notau că "actuala situaţie din Siria este extrem de gravă", insistând asupra "necesităţii unei schimbări imediate care să ducă la încetarea vărsării de sânge şi protejarea poporului sirian".
Documentul nu face însă nicio referire la o eventuală rezoluţie de respingere a sancţiunilor unilaterale impuse Siriei de către SUA, care a circulat sub formă de propunere înaintea reuniunii de la Cairo.
SURSA: Agerpres