Până în prezent, OMS a confirmat peste 77.000 de cazuri şi aproape 4.000 de decese în regiunea est-mediteraneană, care include Pakistan, Afganistan, Somalia şi Djibouti, precum şi în statele din Orientul Mijlociu, însă fără a include Turcia, informează Reuters, citată de agerpres.
Circa 78% dintre aceste cazuri sunt în Iran, toate celelalte ţări înregistrând mai puţin de 4.000 de cazuri, a declarat Richard Brennan, directorul pentru operaţiuni de urgenţă al OMS, într-o conferinţă de presă la Cairo.
„În toate celelalte ţări, în majoritatea cazurilor vedem încă o creştere îngrijorătoare a numărului de cazuri zilnic”, a mai spus el.
„Avem într-adevăr nevoie de o abordare cuprinzătoare în ceea ce priveşte modul de extindere a măsurilor de sănătate publică, precum detectarea precoce, testarea timpurie, izolarea pacienţilor care au boala”, a adăugat Brennan.
Îngrijorări din toate părțile
Multe ţări din regiune suferă de efectele conflictelor şi a crizelor politice, stârnind îngrijorări cu privire la capacitatea acestora de a face faţă coronavirusului.
Totodată, agenţiile internaţionale şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la milioanele de refugiaţi şi persoanele strămutate şi au
avertizat că închiderea frontierelor poate face mai dificilă livrarea ajutoarelor.
În Sudan, Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut apel marţi pentru ca guvernul să faciliteze furnizarea de acces umanitar unui număr de peste 6 milioane de persoane în acest an prin acces rapid al angajaţilor medicali şi umanitari.
„Dacă nu este coordonată corespunzător, livrarea ajutorului poate fi amânată sau nu va reuşi, ca o consecinţă a COVID-19″, a declarat Gwi Yeop Son, coordonatorul ONU pentru ajutoare umanitare pentru Sudan, într-un comunicat.