Obezitatea este legată de diferite boli debilitante, provocând anual moartea a patru milioane de oameni.
În ultimii 30 de ani, populația globală a celor care suferă de obezitate a crescut de patru ori, de la 4% la 18%, scrie QZ.com.
Cu toate acestea, concepția conform căreia țările cu cele mai mari rate de obezitate sunt și cele mai dezvoltate este adesea greșită, deoarece mai mulți bani sunt corelați cu un acces mai mare la alimente sănătoase.
În realitate, multe țări subdezvoltate au probleme similare celor dezvoltate când vine vorba de procentul mare al persoanelor obeze.
Prevalența obezității în ultimele trei decenii a crescut în toate teritoriile lumii
Potrivit studiilor, prevalența obezității în ultimele trei decenii a crescut în mare parte din teritoriile lumii, în special în Statele Unite, Brunei, dar și în unele țări din Caraibe, Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Țările polineziene precum Tonga, Samoa și Niue au cele mai mari rate de obezitate atât în rândul copiilor, cât și al adulților, cu o prevalență de peste 60% la adulți.
Chile este, de asemenea, una dintre țările în care obezitatea a crescut cel mai mult: țara raportează că până la 33% dintre bărbații adulți sunt obezi. Țara are o rată a obezității la adulți de 38,9%.
4 din 10 americani sunt fie supraponderali, fie obezi
Statele Unite – o paradigmă a expansiunii obezității în zonele cu venituri mari – se află în fruntea clasamentului, 4 adulți americani din 10 fiind fie supraponderali, fie obezi.
Ce loc ocupă România în acest clasament
În clasamentul țărilor cu cel mai mulți obezi, România se situează pe locul 39 din 44 în clasamentul european, cu o rată de 10,9%. Topul este dominat de Rusia, cu 30,3%, iar în urma României se află Macedonia de Nord (10,5%), Italia (10,4%).
Spania, Finlanda și Muntenegru au o rată a obezității nulă
În locuri precum Pacificul de Sud s-au constat creșteri îngrijorătoare ale ratei obezității în ultimii 5-6 ani, spun studiile.
Conform World Population Review, țările cu cei mai mulți obezi sunt: Tonga ( 71%), Nauru (69,9%), Insulele Cook (69,8%), Niue (66%), Tuvalu (64,2%), Samoa (62,4%), Bahamas (47%), Micronezia (47%), Kiribati (46%).
Obezitatea, „boala secolului XXI”
Obezitatea este considerată „boala secolului XXI”, amplificând riscul apariţiei unor afecțiuni grave. U studiu realizat de experții din Michigan împarte obezitatea în două subtipuri distincte, fiecare cu propriile efecte asupra funcționării corpului.
Descoperirea ar putea aduce o abordare mai nuanțată a diagnosticării afecțiunilor de sănătate asociate cu obezitatea, și, de asemenea, ar putea duce la modalități mai personalizate de a le trata.
În prezent, obezitatea este diagnosticată folosind măsurători ale indicelui de masă corporală (IMC), dar autorii cercetării spun că această abordare este mult prea simplistă, riscând să ignore variațiile biologice ale fiecărei persoane.
Recurgând la studii de laborator pe modele de șoarece și o analiză inteligentă a datelor provenind de la TwinsUK, o resursă de cercetare de pionierat și un grup de studiu dezvoltat în Regatul Unit, echipa a descoperit patru subtipuri metabolice care influențează tipul corpului unui individ: două dintre ele predispun un individ să fie mai slab, iar două îl predispun la obezitate.
Unul dintre subtipurile de obezitate descoperite este caracterizat printr-o masă mai mare de grăsime, iar celălalt a fost caracterizat atât printr-o masă mai mare de grăsime, cât și printr-o masă musculară mai mică.
Echipa a descoperit că al doilea tip de obezitate a fost asociat cu o inflamație crescută, ceea ce poate crește riscul apariției anumitor tipuri de cancer și altor boli.