Bulgaria este o ţară care este deseori comparată cu România. Deşi ambele ţări au aderat împreună la Uniunea Europeană, Bulgaria progresează mai repede. Vecinii noştri au făcut deja primii paşi pentru trecerea la moneda euro, iar la capitolul turism nici nu se poate face comparaţie.
„În fiecare vară, litoralul bulgăresc este asaltat de milioane de turişti, atraşi fiind de preţurile mici, servicii de calitate şi plaje curate.
Aeroportul din Burgas are 3 milioane de pasageri pe an, aeroportul din Constanţa 70.000 de pasageri pe an! Să nu uităm că mai există şi Varna, cu alte cuvinte, pe litoralul bulgăresc vin aproape 4 milioane de turişti pe an, pe litoralul românesc 50.000 turişti. Despre ce vorbim? Şi miniştrii turismului românesc sunt multumiţi”, a scris pe Facebook Alin Burcea, preşedintele agenţiei de turism Paralela 45. La Varna au fost 1,7 milioane de pasageri în 2017.
O altă ţară care nu face parte din Uniunea Europeană şi care are parte de mai mulţi turişti decât România este Muntenegru. Peste 3 milioane de turişti vizitează această ţară în perioada estivală.