Numărul cazurilor confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Ungaria a ajuns miercuri dimineaţă la 2.727 (cu 78 mai multe decât marţi), dintre care 300 de cazuri mortale.
Astfel, până miercuri dimineaţa 536 de pacienţi cu COVID-19 s-au vindecat, în timp ce 983 se află internaţi în spitalele ungare, care îşi sporesc numărul de paturi pentru a fi pregătite pentru o eventuală fază de infectare în masă cu noul coronavirus.
În prezent, 10.071 de persoane se află în carantină la domiciliu în Ungaria, unde au fost efectuate până acum 70.300 de teste pentru identificarea eventualei prezenţe a noului coronavirus.
Cele mai numeroase cazuri de COVID-19 se înregistrează în Budapesta (1.347), urmată de judeţele Pesta (368) şi Fejer (269), iar cele mai puţine în judeţele Bekes şi Vas (câte 14).
Moldova – 26 de persoane conectate la ventilatoare
În Republica Moldova, ministrul sănătăţii Viorica Dumbrăveanu a anunţat miercuri dimineaţă că 26 persoane infectate cu noul coronavirus sunt conectate la aparatele de ventilare mecanică, starea lor fiind extrem de gravă.
Totodată, potrivit ministrului sănătăţii 218 oameni sunt în stare gravă, informează Agerpres.
În total, de la izbucnirea epidemiei de COVID-19, în Republica Moldova au fost efectuate 17.228 de teste pentru depistarea infecţiei, 3.638 fiind pozitive.
Până în prezent, 107 pacienţi au murit din cauza complicaţiilor provocate de COVID-19. Pe parcursul zilei de marţi, 139 de persoane au fost tratate şi externate din spital, numărul total al acestora ajungând la 1.114.
Dumbrăveanu a salutat sprijinul oferit de România, care trimite o echipă de medici, echipamente de protecţie şi medicamente la Chişinău.
Echipa de medici români va ajunge în Republica Moldova pe 30 aprilie, fiind deja stabilite centrele medicale unde vor activa aceştia.
33 de copii îmbolnăviți în Ucraina
În Ucraina, numărul cazurilor confirmate de COVID-19 era miercuri la ora locală 10:00 (07:00 GMT) de 9.866 (dintre care 672 de copii şi 1.976 membri ai personalului medical), a anunţat ministrul ucrainean al sănătăţii Maksim Stepanov.
El a adăugat că, în ultimele 24 de ore, 456 persoane au contractat COVID-19, printre care 33 de copii. În acelaşi interval, Ucraina a înregistrat 11 cazuri letale.
De la începutul pandemiei, 1.103 de pacienţi cu COVID-19 s-au vindecat în Ucraina, iar 250 au murit din cauza acestei boli.
58 de decese în Bulgaria
În Bulgaria, până marţi la ora 18:00 (15:00 GMT) erau 1.399 persoane confirmate cu COVID-19, dintre care 58 de cazuri mortale, a anunţat Centrul operaţional de criză de la Sofia.
În ultimele 24 de ore până marţi seara au fost consemnate 12 noi cazuri, dintre care trei la Sofia şi nouă la Vidin.
Cele mai multe cazuri de COVID-19 sunt la Sofia (694), care este urmată de districtele Plevna (125), Vidin (82), Kyustendil (63), Burgas (47) şi Plovdiv (50).
Serbia, 222 de noi cazuri înregistrate marți
În Serbia, până marţi la ora locală 15:00 (13:00 GMT), numărul cazurilor confirmate a ajuns la 8.497, dintre care 222 în ultimele 24 de ore şi 168 fatale, arată sursa citată.
Laboratorul naţional al Institutului Torlak din Belgrad a testat 73.363 de persoane eligibile (situate în zona de transmitere intensă a virusului şi cu prezenţa simptomelor de infectare a aparatului respirator), dintre care 5.446 în ultimele 24 de ore.
În Serbia sunt spitalizaţi 2.517 de pacienţi cu COVID-19, iar 1.260 de persoane infectate cu noul coronavirus s-au vindecat complet.