Pachetele legale de concedii parentale diferă mult între ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), un club format în principal din state bogate. Unele oferă dreptul la concedii lungi plătite, dar beneficiile sunt mici pentru o mare parte dintre ele. Altele dau părinţilor concedii scurte, dar cu plata integrală.
O măsurătoare care permite o comparaţie uşoară a generozităţii pe care ţările o oferă noilor părinţi este ponderea pe care o are echivalentul unui salariu integral în concediul maternal. Asta înseamnă durata concediului în care s-ar plăti 100% dintr-un salariu mediu.
În acest fel, cele mai generoase state sunt în Europa Centrală şi de Est, unde guvernele speriate de scăderea rapidă a populaţiei încearcă să stimuleze cuplurile în a avea mai mulţi copii.
În Estonia şi Ungaria, spre exemplu, noile mame pot sta acasă timp de trei ani, perioada în care primesc o indemnizaţie egală cu aproximativ un an şi jumătate din salariul mediu. Ţările bogate, Australia, Marea Britanie, Irlanda şi Elveţia sunt la capătul opus, oferind mamelor echivalentul a trei luni sau mai puţin dintr-un salariu integral.
Majoritatea ţărilor membre OCDE oferă concediu cu plată şi pentru taţi, dar doar câteva acordă mai mult de două săptămâni. Japonia este cea mai generoasă cu bărbaţii, cărora le dă posibilitatea să stea acasă un an întreg în care primesc echivalentul a 34 de luni de salariu integral. Totuşi, doar 2% din noii taţi japonezi apelează la acest concediu.
Politicienilor din Statele Unite ale Americii, cea mai mare economie a lumii, le place să predice doctrina „excepţionalismului american“, care susţine că ţara lor este complet unică. Când vine vorba de sprijinirea familiilor noi, cel puţin, această afirmaţie este valabilă: SUA este singurul stat din OCDE care nu oferă deloc concediu maternal plătit.
SURSA: The Economist
