Pandemia coronavirus a blocat total turismul, iar acest lucru se va resimți în această perioadă. Autoritățile au anunțat recent lista țărilor în care vor putea merge românii în vacanță după finalul restricțiilor. Care sunt acestea.
Alin Burcea, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), a vorbit marți seară, la Antena 3, despre locurile unde ne putem face vacanțele în vara anului 2020, după pandemie.
Printre acestea se numără Grecia, Croația, Muntenegru și Bulgaria.
Grecia se pregăteşte să îşi reprimească turiştii
„În Croaţia, cu siguranţă. Am citit, ieri, că în Muntenegru nu a fost nici măcar un caz. În toată partea asta, Croaţia-Muntenegru, care este o zonă frumoasă pe mare, se poate. Fraţii noştri bulgari au anunţat deja. De la 1 iulie ne aşteaptă, poate să fie şi mai devreme pentru că numărul de cazuri este mai mic decât la noi.
Cred că sunt în jur de 93 de decese. După mine, Bulgaria, între 15 iunie şi 1 iulie, va da drumul. Grecia e clar că va da drumul. (…) În Turcia încă mai așteptăm. Din Spania veștile nu sunt bune”, a declarat Alin Burcea la „Sinteza zilei” în cursul serii de marți.