Tarom a avut în primul semestru peste 900.000 de pasageri, mai mulţi cu 31% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, evoluţie susţinută, printre altele, de introducerea de noi destinaţii în portofoliul companiei de transport aerian şi de ofertele promoţionale derulate.

„În 2009 TAROM a inaugurat operarea pe 11 noi rute (Amsterdam, Bari, Dubrovnik, Lyon, Geneva, Salzburg, Strasbourg, Veneţia, Zurich, Budapesta şi Belgrad), iar extinderea reţelei a continuat şi în 2010, când în orarul de vară au fost introduse încă trei noi destinaţii: Nisa, Riga şi Damasc”, a comunicat compania.

Cifra de afaceri preliminară a companiei de stat este, pentru primul semestru, de 420 de milioane de lei, faţă de 313,6 milioane lei în ianuarie-iunie 2009. La această evoluţie au contribuit creşterea cererii de transport aerian pe piaţa românească, precum şi „comunicarea mult mai agresivă a ofertelor şi concentrarea pe mediul online”, conform companiei.

Tarom menţionează că a luat măsuri de reducere a cheltuielilor, precum scăderea costurilor de distribuţie cu până la 15%, renegocierea contractelor cu partenerii de business, diminuarea cu 10% a costurilor de handling în escalele cu impact major şi analizarea necesarului de servicii care urmează să fie prestate pe toate escalele companiei.

Totodată, s-a decis scăderea costurilor cu deplasările în interes de serviciu cu 50% şi renegocierea contractelor cu centrele de training şi cu hotelurile partenere, pentru diminuarea costurilor cu până la 20%, arată compania.

Operatorul de transport precizează că investiţiile realizate în primul semestru al anului, de 6,01 milioane lei, cuprind în principal platformele informatice şi echipamentele pentru menţinerea capabilităţilor tehnice.

În luna iunie Tarom, companie deţinută de Ministerul Transporturilor, a anunţat că mizează în acest an pe o creştere cu 21% a numărului de pasageri transportaţi faţă de 2009, de la 1,7 milioane la 2,1 milioane de călători. Totodată, compania vizează creşterea gradului de ocupare al aeronavelor, de la 56% anul trecut la peste 60%.

SURSA: Mediafax