Operatorul aerian naţional, Tarom, introduce începând cu 20 noiembrie, încă trei zboruri (un zbor de după amiază şi unul de seară) directe către Madrid, cu tarife pornind de la 176 de euro pentru o călătorie dus-întors, mărind astfel numărul curselor săptămânale de la şapte la zece.
”Am intenţionat să răspundem cerinţelor pasagerilor care ne-au solicitat mai multe zboruri directe între capitala României şi cea a Spaniei. Practic, din 13 zboruri săptămânale, zece vor fi acum directe, faţă de numai şapte până în prezent. Restul curselor de după-amiază vor opera, în continuare, cu escală la Cluj”, a declarat Gabriela Bordea, directorul de marketing şi vânzări al Tarom.