TAROM are un nou director general! Cătălin Radu Prunariu a primit postul
În comunicatul de presă trimis de către TAROM este precizat faptul că noul director general al companiei este Cătălin Radu Prunariu. Amintim că acesta este fiul lui Dumitru Prunariu.
„Finalizarea restructurării organizaţionale şi de personal, reînnoirea flotei de aeronave şi uniformizarea acesteia, reforma financiară, eficientizarea activităţii comerciale şi de marketing precum şi digitalizarea extensivă sunt obiectivele majore pe care se va sprijini relansarea companiei, dar şi transformarea acesteia în principalul jucător de pe piaţa transportului aerian din România”, transmite Cătălin Prunariu.
De ce s-a luat o astfel de decizie
TAROM precizează că schimbarea conducerii companiei vine în contextul în care, începând cu anul 2020, industria aeronautică a intrat în cea mai acută criză din istoria sa, îndeosebi pe segmentul transportului de pasageri, care a afectat şi operatorul aerian naţional.
„Cu toate acestea, compania aeriană naţională a reuşit să supravieţuiască primului an de criză, în special datorită ajustării operaţiunilor şi exploatării unor noi oportunităţi pe segmentul zborurilor neregulate. Odată cu preluarea mandatului, directorul general Cătălin Prunariu îşi propune să implementeze şi consolideze un model de operare eficient şi durabil, prin adaptarea rolului companiei pe piaţa de transport aerian, atât la nivel naţional, cât şi european, în scopul asigurării profitabilităţii şi a stabilităţii pe termen lung”, se precizează în comunicat.
Noul director general TAROM salută şi continuă astfel demersurile începute de predecesorul său, Mihăiţă Ursu, căruia îi mulţumeşte pentru tot efortul depus în cadrul companiei, inclusiv pentru paşii importanţi realizaţi în scopul demarării procesului de restructurare.
Directorul general Cătălin Prunariu a început să lucreze la TAROM în anul 2009, în calitate de copilot, ulterior profesând ca pilot comandant, instructor şi examinator. În paralel, între 2012 şi 2017, a fost membru în Consiliul de Administraţie al Autorităţii Aeronautice Civile Române.
În perioada 2019 – 2020 a ocupat funcţia de inspector-şef pentru operaţiuni aeriene. A fost numit pe postul de director general al TAROM din funcţia de director operaţiuni zbor.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin