„Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa vă informează că ruta Constanţa – Chişinău – Constanţa, programată să înceapă la 1 iulie 2018, a fost anulată pentru moment de către operatorul aerian TAROM. Continuăm colaborarea cu reprezentanţii TAROM pentru dezvoltarea rutei Satu Mare – Constanţa – Satu Mare, cu începere din data de 3 iulie a.c. În acelaşi timp, avem încredere că, începând cu sezonul de vară 2019, operatorul naţional va dezvolta noi rute către litoralul românesc”, se arată în comunicat. Operatorul aerian naţional anunţase pe 15 mai că îşi va dezvolta portofoliul de rute începând de la 1 iulie 2018 şi va lansa o serie de noi curse: Timişoara – Paris, Timişoara – Stuttgart, Cluj – Paris, Sibiu – Stuttgart, Chişinău – Timişoara şi Constanţa – Chişinău.
Potrivit companiei, dezvoltarea flotei TAROM cu două aeronave tip Boeing 737-800 NG a atras după sine o creştere a numărului de rute pentru pasagerii companiei.
„Am ţintit atingerea unor destinaţii cu potenţial pentru pasagerii români din Banat şi Ardeal, în Germania şi Franţa. În acelaşi timp, reiterăm faptul că în Anul Centenarului României ‘TAROM uneşte’ nu este numai un slogan, ci o strategie foarte clară de a aduce mai aproape românii de pretutindeni. Zborurile noi pe care le operăm din capitala Moldovei, Chişinău, sunt dovada vie a faptului că România 100 este mai mult decât un simbol pentru TAROM”, a afirmat directorul general al TAROM, Wilhelm-Werner Wolff, citat într-un comunicat emis la acea dată. Agerpres