La sfârşitul lunii iunie, Tarom înregistrase pierderi de peste 104 milioane de lei. Compania naţională are pierderi de patru ori mai mari faţă de anul trecut, potrivit economica.net.
Pierderile Tarom s-au majorat la 104,3 milioane de lei (23 milioane de euro) în primul semestru din acest an. În 2016, pierderile au fost de 28,6 milioane de lei (6,25 milioane de euro) în primul semestru.
Tarom a realizat, în primul semestru din acest an, o cifră de afaceri de 98 de miloane de euro, faţă de rezultatul de 115,47 milioane de euro din aceeaşi perioadă din 2016.
Bugetul de venituri şi cheltuieli, pus în dezbatere de Ministerul Transporturilor luna trecută, arată că 2017 va fi un an tot cu pieredere pentru Tarom.
În ciuda faptului că ministrul declara încrezător că Tarom va închide 2017 pe zero, Tarom opera cu o capacitate mai redusă. Compania încasa mai puţini bani şi acumula pierderi.
“Din punct de vedere economic, Tarom se relansează, astfel încât prognoza economică pentru Tarom este practic ca la sfârştiul anului să închidă pe zero, nicio pierdere”, declara ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la recepţia primului avion nou, în luna mai a acestui an, potrivit economica.net.
Reducerea capacităţii zborurilor a dus şi la pierderi economice. Compania naţională a renunţat la zboruri din cauza capacităţii scăzute de 20%, venită după ce 2 avioane au fost retrase din flotă, în toamna anului trecut.
Veniturile din exploatare s-au redus şi ele cu 13,5%, de la 549,6 milioane de lei (122,4 milioane de euro), la 474,8 milioane de lei (104,8 milioane de euro).
Tarom a fost nevoit să renunţe şi la angajaţi. Compania avea un număr de 1.867 de angajaţi, mai puţini faţă de cei 1.928 înregistraţi la finele lui iunie 2016.
TAROM este principala companie aeriană din România, cu o îndelungată tradiţie în domeniu. Compania avea o cotă de piaţă de 34% în anul 2007 şi aproximativ 30% în anul 2008.