Întrebat ce are de gând cu ATR-urile vechi pentru care este criticat de politicieni deoarece ‘îi zgâlţâie’ pe toate cursele interne, ministrul Şova a răspuns că sunt planuri la TAROM pentru înlocuirea acestei flote.
‘A umblat managerul de la TAROM din India, cu rezultate, până în Canada, în sensul identificării unei soluţii pentru înlocuirea acestei flote cu o achiziţie pe termen scurt, de fapt o închiriere sau un leasing care să nu ne condamne la o sarcină financiară foarte mare’, a precizat Şova.
El a susţinut că în primul rând la TAROM se cunoaşte vocaţia de manager când vii din privat şi ai exerciţiul acesta, iar ‘managerul de la TAROM îl are şi îl probează şi la TAROM’.
‘Al doilea lucru foarte important, chiar face cu pasiune ceea ce face, nu are o agendă paralelă, nu şi-a dedicat timpul şi viaţa doar pentru a-şi adăuga în CV managementul unei companii mari. Pe de altă parte, viziunea, talentul şi pregătirea în management pentru că a făcut lucruri importante care ar fi putut fi făcute şi acum câţiva ani’, a adăugat şeful de la Transporturi.
Ministrul de resort, Lucian Şova, a participat în data de 16 iulie, la Londra, la ceremonia de semnare a contractului prin care TAROM achiziţionează cinci aeronave Boeing 737-MAX 8, construite special pentru operatorul nostru naţional.