Grupul indian Tata Motors va înăspri controlul managerial la divizia britanică Jaguar Land Rover după ce s-a retras din negocierile pentru primirea unui ajutor de la guvern, potrivit ediţiei online a publicaţiei „Times”.

Tata Motors a adus mai mulţi directori pentru a înbunătăţi managementul resurselor financiare ale Jaguar Land Rover. Aceştia vor fi ajutaţi de grupul german de consultanţă în domeniul auto Roland Berger şi de compania KPMG.

Fondurile pentru finanţarea programului de dezvoltare de noi modele, incluzând automobile sport şi variante mai mici de Land Rover, nu vor fi reduse, a precizat o sursă apropiată grupului indian.

Indienii nu au nevoie de banii britanicilor

Negocierile pentru primirea ajutorului guvernamental au fost influenţate, probabil, de o scrisoare, prezentată de presă, a directorului executiv al Tata, Ratan Tata, în care acesta arată că grupul a găsit surse alternative de finanţare şi nu mai are nevoie de sprijinul autorităţilor britanice, notează Times.

Rezultatul final al discuţiilor s-a rezumat la o ofertă de garanţii guvernamentale pentru un împrumut de 175 de milioane de lire sterline (204 milioane euro) de la mai multe bănci şi pentru un eventual credit de 294 de milioane lire (342 de milioane euro) de la Banca Europeană pentru Investiţii.

SURSA: Mediafax