Conducerea companiei indiene Tata Motors a anuntat ca nu isi va impune nici un fel de restrictii privind investitiile majore in cele doua marci Jaguar si Land Rover. Tata a cumparat cele doua branduri de la Ford in urma cu o luna pentru suma de 1,7 miliarde de lire. Ravi Kant, managing director al Tata, a declarat ca achizitia a reprezentat “un drum lung” si a adaugat ca va face orice este necesar pentru profitabilitatea cele doua marci.
Compania a anuntat de asemenea ca va face o serie de schimbari in cazul in care actualul plan nu va da rezultate favorabile. In acest moment Jaguar si Land Rover angajeaza aproximativ 16.000 de persoane in uzinele din Marea Britanie.
Cu toate ca au aparut o serie de speculatii privind viitorul model Jaguar E-Type, Kant a refuzat sa ofere detalii privind automobilele pe care le dezvolta in acest moment.
Ravi Kant si-a exprimat, de asemenea, increderea in brandul Jaguar si in revenirea sa pe profit, dand ca exemplu fabrica de camioane Daewoo pe care o detine in Coreea.
Sursa: AP