Tatăl cunoscutei prezentatoarea Andreea Esca a acordat un interviu în care a povestit că ar fi dorit o altă carieră pentru fiica sa, dar că până la urmă, a susținut-o în domeniul în care activează acum.
Tatăl Andreei Esca și-ar fi dorit altă carieră pentru fiica sa: Am fost supărat
Dumitru Esca a scos la iveală faptul că și-a dorit o altă carieră pentru fiica sa și că a fost supărat atunci când a aflat că aceasta s-a înscris și a intrat la Facultatea de Jurnalism. El a mai spus că, până la urmă, a susținut-o pe fiica sa în ceea ce voia să facă.
„Ei, Am dibuit-o să văd ce îi place. Și am văzut că nu prea îi plac multe. Atunci tocmai venise Revoluția și zic «Du-te la economiști acolo, la ASE» Și s-a dus! S-a dus unde i-am spus, dar nu a intrat. Am fost supărat până am văzut că și-a făcut loc după aia la o facultate de Jurnalism. Nu eram încântat. Mai erau și alte secții pe acolo și am crezut că se duce la altă secție. Ea s-a dus unde a vrut și după aia am susținut-o”, spune tatăl Andreei Esca.
Andreea Esca, un copil neastâmpărat
Tatăl Andreei Esca a mai spus despre prezentatoarea știrilor de la Pro TV că a fost un copil neastâmpărat și că aceasta s-a bucurat de vacanțele petrecute la bunici. El a mai spus că gașca de copii din care făcea parte și fiica sa venea acasă pe la 2 noaptea, chiar dacă aveau 12-13 ani.
„Avea o gașcă aici în sat, veneau pe la 2 acasă, chiar dacă aveau 12, 13 ani. O lăsam în pace. Aveau de umblat, de furat cartofi, roșii de pe câmp”, a povestit Dumitru Esca.