Stere Halep a făcut primele declarații după ce fiica sa a fost testată pozitiv cu Roxadustat, o substanță interzisă care îți crește rezistența fizică, și a fost suspendată temporar.
Tatăl Simonei Halep, prima reacție după ce a fost suspendată
Stere Halep are multă încredere în fiica lui, fiind ferm convins că nu a consumat niciodată substanțe interzise. Deși nu își poate da seama cum de fiica lui a fost testată pozitiv cu Roxadustat, este convins că Dumnezeu va rezolva această problemă.
„Ce putem să vedem? Vedem un lucru normal care se poate întâmpla oricui. Nu pot să știu ce s-a întâmplat, nu sunt specialist. Niciodată nu a luat nimic, trebuie răbdare și Dumnezeu va scoate la lumină lucru acesta. Noi suntem curați în suflet că Simona este curată. Niciodată nu a luat substanțe, puteți să îi întrebați pe toți cei care au lucrat cu Simona, și antrenorul, căci Simona este unicată la așa ceva”, a spus Stere Halep.
El a precizat, de altfel, că Simona Halep nu este afectată deloc de acest scandal din punct de vedere emoțional. Deși i-au fost aduse acuzații grave, ea este liniștită pentru că știe că „este curată”.
„Este foarte bună (n.r.: starea ei de spirit). Dacă ea este curată, nu are de ce să se teamă”, a adăugat tatăl jucătoarei de tenis, potrivit Antenei 3.
Toni Iuruc: „Poți să-i iei orice Simonei, dacă i-ai luat cinstea, corectitudinea, o omori! Nu mai e om!”
Vă amintim că și Toni Iuruc, fostul ginere al lui Stere Halep, i-a luat apărarea jucătoarei de tenis. Omul de afaceri este șocat deoarece știe că ea nu ar face niciodată așa ceva. Acesta a spus că o cunoaște foarte bine pe Simona Halep și știe că pentru ea cel mai important lucru din lume este corectitudinea.
„Sunt șocat, nu-mi revin de o oră, sunt șocat și iarăși șocat! Nu pot să cred așa ceva. O cunosc de trei ani pe Simona, din care minimum doi în circuit, și vă jur că această fată, fosta mea soție, este obsedată de un singur lucru: cinstea! Poți să-i iei orice Simonei, dacă i-ai luat cinstea, corectitudinea, o omori! Nu mai e om! Nu știu ce s-a întâmplat acolo, cu acel test, dar probabil este o greșeală. Simona nu ar fi făcut așa ceva nici dacă i-ai fi tăiat mâna ca să nu mai joace tenis.
Simona Halep nu ar trișa niciodată, cariera ei este blazonul ei și o știu cel mai bine… Știți foarte bine că abia am terminat divorțul, aș fi putut să spun «No comment». Nu am cum să fac așa ceva, când cunosc acest om atât de bine, când am stat cu ea atâția ani. Simona era obsedată să nu greșească. Vă dezvălui ceva în premieră: nu bea niciodată nici măcar apă dacă sticla nu era sigilată. O desigila cu mâna ei, mereu era atentă. Vă mai spun ceva. Nu lua nici măcar o Vitamina C fără să întrebe medicul. Este bolnavă de corectitudine
Undeva este o greșeală… Ceva s-a întâmplat, nu vreau să mă gândesc la altele. Nu contează că ne-am despărțit, adevărul este unul singur: Simona este un om crescut cu o morală și cu o datorie pentru adevăr, principii pe care nu le-ar abandona niciodată, pentru nimic în lume.”, a afirmat Toni Iuruc, potrivit FANATIK.