Familia Simonei Halep a ales să tacă după apariția ultimei acuzații venite e adresa tenismenei. Totuși, Stere Halep a fost nevoit să comenteze situația.
Tatăl Simonei Halep a fost prezent la petrecerea de titlu a Farului Constanța și, inevitabil, a oferit o scurtă reacție despre situația jucătoarei de tenis: ”Sperăm să iasă totul ok”.
În privința performanței echipei de fotbal constănțene, Stere Halep a transmis: ”Este o bucurie imensă, greu de explicat în cuvinte ce se poate întâmpla în sufletul unui sportiv. Campionii s-au născut din Constanţa”.
Becker e de partea lui Halep
Mesajele de susținere pentru Simona Halep venite din lumea tenisului sunt tot mai multe. Fostul mare campion german Boris Becker s-a alăturat celor care o susțin pe Simona Halep, după noile acuzații de dopaj.
Fost lider mondial ATP a publicat un mesaj de susținere pentru Simona Halep, după ce
Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunțat că a descoperit nereguli în pașaportul biologic al jucătoarei din România.
După cea mai recentă acuzație de dopaj, Simona Halep a emis un comunicat în care acuză ITIA de hărţuire şi că încearcă insistent să îi dovedească vinovăţia, deşi ea nu s-a gândit vreodată să folosească o substanţă interzisă. Simona Halep a menţionat că aşteaptă audierea din 28 mai în cazul său de dopaj, la care speră că va avea parte de o comisie formată din judecători independenţi şi imparţiali.
Boris Becker, sixtuplu campion de Grand Slam, s-a poziționat de partea Simonei Halep. Germanul a distribuit mesajul postat de Simona Halep, care susține că este o victimă și se simte hărțuită de ITIA.
În plus, Boris Becker i-a transmis un scurt mesaj jucătoarei din România, pe Instagram: “Succes, Simona!”.
Ce este pașaportul biologic
Pașaportul biologic al sportivului a fost lansat de către Agenția Mondială AntiDoping (WADA) în 2009. Scopul său este de a monitoriza profilul biologic al unui sportiv pentru a detecta eventualele modificări suspecte și care ar oferi elemente care să suțină utilizarea unor substanțelor interzise.
În tenis, pașaportul biologic a fost introdus în 2014. Aceșt așa-zis pașaport nu detectează substanțele folosite sau metoda de dopaj, ci monitorizează modificările biologice din organism ca efect al dopajului.
A fost dezvoltat continuu de către Agenția Mondială AntiDoping pentru a include noi module și tehnici, asigurând astfel o luptă mai eficientă împotriva dopajului în sport.
Pașaportul biologic utilizează abordarea standardizată a prelevării de probe de sânge pentru a determina abuzul de steroizi.