Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că va semna marţi un ordin de ministru prin care pacienţii Covid-19 asimptomatici vor fi izolaţi acasă, însă doar după 10 zile de spitalizare.
Nelu Tătaru a explicat luni seara la Realitatea Plus că simptomele pot apărea şi în a cincea zi de la infectare şi de aceea pacienţii trebuie să fie supravegheaţi medical în spitale.
„La propunerea Grupului Tehnic din cadrul Ministerului Sănătăţii care se ocupă de evaluări, marţi voi semna un ordin de ministru prin care pacientul asimptomatic sau simptomatic uşor va beneficia de o internare de 10 zile. În a şaptea zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la zece zile se merge acasă. Dacă este pozitiv totuşi, dar cel uşor asimptomatic nu mai are simptome de cel puţin trei zile, la zece zile va pleca acasă cu izolare la domiciliu până la 14 zile sub supravegherea medicilor de familie.
Acest ordin va fi semnat marţi, pentru a descongestiona spitalele, dar nu putem da un asimptomatic acasă în prima zi când s-a prezentat, pentru că nu ştim cum va avea evoluţia. Să lăsăm specialiştii să decidă dacă un caz este asimptomatic sau nu”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
El a adăugat că ieşirea în comunitate a unui pacient pozitiv este o asumare care trebuie să vină şi din partea Ministerului Sănătăţii, dar şi a pacientului respectiv, în contextul în care România are acum o transmisie comunitară accentuată, scrie Agerpres.
Riscăm dublarea sau triplarea cazurilor zilnice
Recent, ministrul Sănătăţii atrăgea atenţia că România riscă o dublare sau chiar o triplare a cazurilor noi înregistrate în fiecare zi.
”Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6, 0,7 și am ajuns la o transmitere de 1,2, 1,4. Suntem într-un moment în care gestionăm, dar transmiterea comunitară există în acest moment, devine accentuată și ne apropiem de un moment în care o să vedem că avem dublare sau triplare de cazuri pe zi.
Acela va fi momentul în care vom avea o problemă. Nu suntem la acel moment, dar repet: Ca să nu ajungem acolo sunt regulile de igienă, de distanțare care trebuie păstrate.”, a mai spus ministrul Sănătății.
Sursa foto: INQUAM Photos, George Calin