Băncile europene ar putea fi obligate să plătească o taxă destinată unui “plan de salvare”. Se estimează colectarea anuală a 50 miliarde euro.
Pentru a face rost de bani, Uniunea Europeană ar putea impune o taxă băncilor din UE. În acest fel, ar putea fi obţinute venituri anuale de cel putin 50 miliarde de euro, potrivit unui studiu al Comisiei Europene.
Taxa va fi suportată în cea mai mare parte de primele 15 mari bănci din Europa şi ar putea crea probleme celor care au obtinut profit pe baza sprijinului financiar al Guvernelor nationale, potrivit studiului citat de Reuters.
“Planul de salvare” propus de CE ar aduce 50 miliarde euro anual
Oficialii Comisiei Europene sunt decişi să instituie această taxă. În studiul publicat de CE se arată că o astfel de taxă, destinata unui eventual “plan de salvare” ar putea aduce venituri de peste 50 miliarde euro.
În plus, chiar dacă alţi lideri mondiali nu vor fi de accord cu această iniţiativă, Bruxelles-ul ar putea introduce taxa pe cont propriu.
Europenii speră la adeziunea Statelor Unite
Responsabilii europeni speră la implicarea Statelor Unite, premierul Marii Britanii, Gordon Brown, declarând la începutul săptămânii, că Germania, Franţa şi Marea Britanie sunt de acord în termeni generali cu necesitatea unei taxe, dar că speră şi la adeziunea SUA.
Brown a adăugat că marile economii ale lumii sunt aproape de un acord privind instituirea unei taxe la nivel mondial pentru bănci, dar a arătat că sunt şanse reduse ca o înţelegere în acest sens să fie încheiată la următoarea reuniune G20, din iunie. Speranţe sunt pentru reuninunea programată în noiembrie.