Modificarea Ordonanţei nr. 50/2008 are efecte numai pentru cei care au adus în ţară maşini de ocazie înainte de 15 decembrie 2008. Din toamnă, altă taxă.
Adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea actului normativ care a instituit taxa pe poluare pentru autovehicule, este, în opinia ministrului mediului, Nicolae Nemirschi, doar o „măsură reparatorie“ destinată celor care au fost prinşi de majorarea de trei ori a taxei, în luna decembrie a anului trecut, cu vehiculele achiziţionate, dar neînmatriculate. Pentru aceştia, noua ordonanţă specifică posibilitatea de a înmatricula maşina plătind taxa stabilită în vara lui 2008, cu condiţia să poată face dovada că maşina nu a putut fi înmatriculată, până la data limită, din cauze independente de proprietar. Printre actele necesare pentru a dovedi această situaţie se va solicita, conform ministrului, şi o declaraţie pe proprie răspundere. „Trebuie să fim conştienţi că, în ciuda unei perioade definite în care se reiau în considerare dosarele dinainte de 15 decembrie, pot exista şi «băieţi isteţi» care să facă fraude“, a explicat Nemirschi.
O altă categorie care a primit cu bucurie modificarea taxei este cea a persoanelor care au cumpărat maşina înainte de 15 decembrie 2008, şi au înmatriculat-o ulterior plătind taxa majorată de trei ori de guvernul Tăriceanu. Aceste persoane pot recupera acum diferenţa cu condiţia să solicite în scris acest lucru. Pentru cei care au cumpărat însă maşina după jumătatea ultimei luni a anului trecut, ministrul nu a luat în calcul compensaţii: „aceştia aveau deja legislaţia şi ştiau la ce trebuie să se aştepte“.
Premierul Boc a anunţat, săptămâna trecută, modificarea taxei ca pe o scădere cu o treime a sumelor calculate conform variantei din decembrie, însă, pentru mulţi posesori de automobile, noile valori nu reprezintă decât o dublare a taxei din vara lui 2008.
Efect zero pentru piaţa auto
Într-un comunicat al Ministerului Mediului se arată că pentru un Volkswagen Golf Euro3 cu o vechime de cinci – şase ani, în iulie 2008 se plăteau 664 de euro, în decembrie 2008 nu mai puţin de 1.993 de euro, iar din februarie 2009, suma plătită va fi de 1.328 de euro. „Modificarea actuală a taxei nu schimbă nimic în piaţă. Maşinile noi rămân netaxate în limita celor 2.000 cmc, adică marea majoritate a pieţei, iar cele de ocazie oricum plătesc taxe, e drept, ceva mai mici. Nu va avea loc o revigorare a pieţei de maşini noi“, consideră Stelian Damov, preşedintele Asociaţiei Presei Auto din România (APAR). „Dacă din decembrie până acum nu au fost cumpărate multe maşini noi, nu vor fi nici de acum încolo, pentru că în această zonă a pieţei nu a fost nimic modificat. În privinţa SH-urilor, reducerea taxei nu este atât de mare încât să ducă la o creştere substanţială a vânzărilor“, adaugă acesta.
Nici pentru comercianţii de maşini, modificarea taxei nu are efecte importante. „Ar trebui adoptate măsuri combinate, care să stimuleze înnoirea parcului auto pe de o parte şi să împiedice importul de maşini vechi, pe de altă parte“, spune Ernest Popovici, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), în timp ce directorul general al Automobile Dacia, François Fourmont, a declarat pentru Capital că piaţa nu poate fi revigorată decât printr-un set de măsuri care să conţină atât programul de stimulare a înnoirii parcului, cât şi o taxă stabilă de poluare, alături de „aducerea costului creditului pentru maşini la un nivel abordabil pentru clienţi“.
Români, vi se pregăteşte ceva
Nicolae Nemirschi şi-a declarat însă intenţia de a institui din toamana acestui an o taxă cu totul nouă, un impozit anual care să respecte principiul poluatorul plăteşte. „În toamnă, vom avea o taxă corectă. Cu variantele astea de acum trebuie să terminăm odată. Cât poluezi, atât trebuie să plăteşti. Încet-încet vom ajunge să plătească taxă toate maşinile, inclusiv cele deja înmatriculate“, susţine ministrul. Şi, dacă luăm în calcul că pentru a elimina complet discriminările vor fi taxate atât motocicletele, cât şi maşinile de transport, se întrevede deja o nouă problemă, taxarea şi mai drastică a transportatorilor.
„Cånd se va pune această problemă, vehiculele comerciale vor trebui tratate separat. Şi eu sunt adeptul acestui impozit anual pe poluare şi consider că este singurul care poate revigora piaţa maşinilor mici“, este de părere Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT). „La vehiculele comerciale nu putem privi lucrurile de o manieră asemănătoare. Trebuie gândit economic, altfel ne îngroapă definitiv. Un vehicul cap-tractor şi semiremorcă, în valoare de circa 100.000 de euro, se amortizează în 20–25 de ani, nu în câţiva ani, ca un autoturism. Deja impozitul platit pentru un camion este, în medie, de peste 20 de milioane anual. Cât să mai dăm în plus? Plătim deja 28 de taxe, dintre care 14 sunt speciale, aplicabile doar transportatorilor“, adaugă preşedintele FORT. „Camionul e asimilat de guvernanţi cu elicopterul, e un vehicul de lux. Nicăieri în lume nu se întâmplă aşa ceva. Avem deja taxe mai mari ca în alte state şi suntem tot mai puţini“.
Hagiu mai susţine că aproximativ 60% din companiile deţinătoare de licenţe de transport sunt în pragul falimentului sau au închis deja porţile.
Ministrul Nemirschi nu pare să fie îngăduitor în faţa unor astfel de argumente. „Putem găsi explicaţii gen «avem nevoie de camioane», dar asta nu este un motiv ca unii să meargă pe stradă cu taxa plătită şi să fie poluaţi de un TIR obosit care nu plăteşte.“
Nici posesorii de autoturisme nu vor fi prea fericiţi cu noul impozit, cei mai afectaţi fiind deţinătorii de maşini vechi şi foarte poluante.
Vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe, este de părere că niciun guvern nu va putea lua o asemenea măsură, având în vedere că ea va taxa cel mai drastic posesorii de maşini cu venituri reduse.
«Poluatorul plăteşte este principiul recunoscut european. Cât poluezi, atât trebuie să plăteşti. Încet-încet vom ajunge să plătească taxă toate maşinile, inclusiv cele deja înmatriculate.»
Nicolae Nemirschi, ministrul mediului
2.833 de euro este valoarea noii taxe de poluare pentru un Opel Astra Classic 1.7 CDTI, Euro 4, cu o vechime de 2-3 ani. În vara lui 2008, pentru aceeaşi maşină se plăteau 1.266 euro, iar în ianuarie 2009 trebuiau achitaţi 4.229 de euro