Noua Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau taxa auto, cum mai este cunoscută, precum şi normele de aplicare a acesteia, intră în vigoare începând de vineri, la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial şi la două zile după aprobarea în Guvern a normelor care fac posibilă punerea în practică a actului normativ.
Astfel, potrivit informaţiilor Ministerului Mediului şi Pădurilor /MMP/, noua Lege prevede ca taxa auto să fie plătită o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care se înmatriculează pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă, aceasta fiind suportată de către cumpărător.
Noua taxă se aplică numai maşinilor care se înmatriculează începând din 13 ianuarie 2012, dată la care intră în vigoare noua lege.
De asemenea, actul normativ prevede o reducere a taxei de poluare cu până la 25%, dând posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii să poată solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită. Sumele pentru restituire sunt prevăzute în bugetul Fondului pentru Mediu şi se ridică la peste 200 de milioane lei.
Persoanele care solicită returnarea diferenţei de taxă auto plătită după data de 1 iulie 2008 trebuie să completeze un formular-tip ce va fi disponibil, începând de luni, 16 ianuarie a.c., la toate direcţiile financiare din subordinea Administraţiei Naţionale de Administrare Fiscală /ANAF/.
Cei care constată că au de recuperat bani din taxa auto trebuie să depună la organele fiscale competente o cerere de restituire, însoţită de următoarele documente, în original sau în copie: documentul doveditor al plăţii taxei pe poluare/taxei speciale pentru autoturisme (chitanţa fiscală/ordinul de plată şi extrasul de cont), copia cărţii de identitate a vehiculului şi a certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora. În cazul în care o persoană care solicită returnarea diferenţei de taxă de poluare nu mai deţine chitanţa prin care să facă dovada achitării acesteia, poate obţine o copie a documentului direct de la instituţia unde a fost efectuată plata.
Restituirea sumei solicitate se va face în intervalul de 45 de zile de la depunerea cererii, în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire sau la ghişeul unităţii Trezoreriei Statului, în baza notei privind restituirea/rambursarea unor sume.
Taxa de poluare constituie venit pentru bugetul Fondului pentru Mediu din care sunt finanţate mai multe programe de mediu, printre care ‘Rabla’, ‘Casa Verde’, Programul de împădurire a terenurilor degradate, reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor, Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, Programul pentru creşterea producţiei de energie din surse regenerabile şi Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare.
Ministerul Mediului şi Pădurilor /MMP/ a publicat, în data de 9 ianuarie a acestui an, un anunţ prin care, în conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, supune dezbaterii publice Proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Cei interesaţi pot transmite opinii, propuneri şi sugestii în termen de 10 zile de la data publicării, respectiv până la data de 19 ianuarie 2012. Potrivit ministrului Mediului, aceste sugestii ar putea fi incluse ulterior în lege printr-o Hotărâre de Guvern de modificare a actului normativ.
Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost iniţiată de MMP, după ce Curtea Europeană de Justiţie a declarat vechea taxă auto ca fiind discriminatorie.
Noua lege privind taxa de poluare auto a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial, iar la o zi după aceea Executivul a aprobat normele de aplicare a acesteia.
SURSA: Agerpres