Mundipharma avea o acoperire de 60% din cererea de opioide oncologice, iar acum portofoliul său va fi reprezentat de un producător local. Compania părăsește România în mod special din cauza taxei clawback și a prelungirii termenelor de încasare a banilor la peste 340-360 de zile.
"Decizia s-a bazat pe înăsprirea considerabilă a condițiilor de desfășurare a activității pe piața farmaceutică românească, pe creșterea considerabila a expunerii la riscuri financiare, precum și pe creșterea considerată insuportabilă a nivelului de taxare", scrie într-un comunicat al companiei.
De asemenea, Mundipharma a mai fost deranjată de perioada foarte lungă în care listele de compensate şi gratuite nu au fost completate cu molecule noi, inovatoare, de preţurile impuse la nivel minim european și de referenţierea preţurilor produselor originale la cele generice.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a avertizat că în prezent, aproximativ 10.000 de bolnavi sunt înscriși pe liste pentru acest tip de medicamente, în lipsa cărora viața le este pusă serios în pericol.
Compania elvețiană Mundipharma este prezentă în România din anul 1995 fiind unul dintre cei mai experimentați producători mondiali de analgezice opioide. Potrivit unui studiu Cegedim realizat acum doi ani, Mundipharma a avut în 2009 un rulaj de 3, 2 milioane de euro în România, fapt ce a plasat-o pe ultimul loc în top 50 al companiilor farmaceutice din România. 80% din vânzările companiei erau din sfera medicamentelor oncologice, iar restul de 20% din sfera non-oncologică. Înainte de a lua decizia să se retragă din România, Mundipharma a încercat o poziţionare pe sfera de medicamente non-oncologice însă riscurile cauzate de instabilitatea legislativă din domeniul sănătăţii au determinat-o să părăsească piaţa locală. Compania avea 31 de angajaţi în 2010 şi desfăşura aici studii clinice.