„Anexa respectivă a fost retrasă, întrucât a fost vorba despre o eroare materială care, din păcate, nu a fost sesizată de persoanele care au prelucrat informaţiile din cadrul proiectului de hotărâre; această eroare va fi corectată, conform legislaţiei în vigoare. Mai mult decât atât, eroarea materială nu avea cum să producă efecte, pentru că, potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, la art. 18, alin 5 se prevede: ‘Costul serviciului de copiere va fi aprobat, respectiv actualizat prin actul administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice centrale sau locale şi nu poate depăşi 0,05% din salariul minim pe economie calculat per pagină'”, a informat biroul de presă al PMB. 

Primăria a făcut aceste precizări după ce în presa centrală a fost semnalat faptul că în cadrul „Proiectului de hotărâre privind aprobarea delegării serviciului de întreţinere, reparaţii curente şi administrare a fondului imobiliar aflat în proprietatea Municipiului Bucureşti şi/sau administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (domeniul privat al statului) către Compania Imobiliară Bucureşti S.A.” exista o anexă conform căreia taxa pentru eliberarea documentelor solicitate în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public este de 200 lei/pagina A4 şi 250 lei/pagina A3. 

AGERPRES

Citiți și:

O companie din subordinea lui Firea cere TAXĂ pentru solicitarea documentelor de interes public