Absolvenții de liceu care nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat au încă o șansă în sesiunea de toamnă, care se va desfășura între 8 și 30 august. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, înscrierile pentru candidați au avut loc între 15 și 22 iulie.

Candidații pot solicita să susțină doar probele la care nu au obținut minimum nota 5 în sesiunea de vară. Aceste probe vor avea loc în câteva centre de examen din județ sau Municipiul București, număr mai mic decât în sesiunea precedentă.

Pentru a promova examenul de Bacalaureat 2024 în sesiunea de toamnă, este necesar să obțină nota minimă de 5 la proba scrisă, iar media generală trebuie să fie de cel puțin 6.

Cât de costă să dai Bacalaureatul a treia oară?

În prima sesiune a Bacalaureatului din acest an, după soluționarea contestațiilor, rata de promovare a fost de 78,2%.

Înscrierea la Bacalaureat 2024 a devenit mai costisitoare pentru persoanele care susțin examenul pentru a treia oară, iar taxa per probă variază în funcție de județ, conform unei adrese a Ministerului Educației, care specifică o sumă totală de 464 lei pentru toate probele.

Asemenea sesiunii de vară, lucrările din sesiunea de de toamnă a Bacalaureatului 2024 vor fi corectate digital în întreaga țară, utilizând o platformă unde profesorii pot accesa lucrările scanate ale candidaților.

Calendarul probelor

  • 8-9 august – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
  • 9 august – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
  • 12 august – evaluarea competenţelor digitale;
  • 13 – 14 august evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
  • 19 august – proba scrisă la cu Limba şi literatura română – proba E.a);
  • 20 august – proba obligatorie a profilului – proba E.c),
  • 21 august – proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d).
  • 22 august – proba la Limba şi literatura maternă – proba E.b).

Pe data de 26 august, se vor afişa rezultatele la probele scrise până la ora 12,00. Cei nemulţumiţi vor putea depune contestaţii în intervalul orar 12,00 – 18,00.

  • 27 şi 29 august – soluționarea contestațiilor
  • 30 august – afișarea rezultatelor finale.

Schimbări în anul școlar 2025-2026

Amintim faptul că anul școlar 2025-2026 va aduce modificări importante în structura examenului de Bacalaureat. Liceenii trebuie să se aștepte la schimbări semnificative în programele școlare și în formatul examenului.

Mai exact, liceenii vor urma noi programe școlare și vor primi manuale actualizate. În plus, Bacalaureatul va include cel puțin cinci probe scrise și patru probe de competențe, dintre care două vor fi dedicate limbilor străine. Mai multe puteți afla aici.