Așadar, Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede scutirea de impozite şi taxe în cazul clădirilor clasate ca monument istoric pe perioada lucrărilor de renovare sau reabilitare. Potrivit deciziei, măsura se va aplica începând cu anul 2025.
Klaus Iohannis a promulgat legea
Potrivit informațiilor transmise de Administraţia Prezidenţială, legea completează alin. (1) al art. 456 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Proiectul a fost iniţiat de 48 de parlamentari PNL.
Documentul semnat de președinte arată că „nu se datorează impozit/taxă pe clădiri” pentru anumite categorii.
„Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru: clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, care nu au faţada stradală şi/sau principală renovată sau reabilitată conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, pentru perioada realizării lucrărilor de renovare sau reabilitare, începând cu data autorizaţiei de construcţie şi până la data procesului-verbal de recepţie finală privind lucrările efectuate, cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996”, prevede proiectul.
De asemenea, actul normativ stipulează că, în cazul lucrărilor de renovare sau reabilitare în curs de execuţie la data intrării în vigoare a legii, scutirea se aplică până la data procesului-verbal de recepţie finală.
Președintele a semnat mai multe decrete în ziua de 19 iunie
Amintim că președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 19 iunie, mai multe decrete. Este vorba despre următoarele:
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2011 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și de plată a unor contribuții la organisme internaționale, precum și pentru modificarea anexei nr. 2.2 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 43/19.02.2024);
- Decret privind promulgarea Legii pentru completarea alin. (1) al art. 456 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 240/29.03.2023);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2023 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaților din Ucraina, precum și acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile (PL-x 641/23.10.2023);
- Decret pentru promulgarea Legii privind modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor (PL-x 682/30.10.2023);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 17/2024 pentru completarea art. 6 din Legea nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (PL-x 87/26.02.2024);
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Stoina Maria Camelia, procuror șef al Serviciului de cooperare, reprezentare și asistență internațională din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – pensionare.