S-a terminat cu vacanțele „ieftine” în Bulgaria
Litoralul bulgăresc a fost, în ultimii ani, una dintre destinațiile preferate ale românilor datorită raportului avantajos calitate/preț. În 2024, aproximativ 800.000 de români au ales să-și petreacă vacanța la mare în Bulgaria, în stațiuni populare precum Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach și Balcic, preferând în special pachetele All Inclusive.
Pentru sezonul estival 2025, însă, vacanțele în Bulgaria vor fi semnificativ mai scumpe, în contextul în care TVA-ul aplicat serviciilor de alimentație publică va fi majorat de la 9% la 20%.
De ce crește TVA-ul
În perioada pandemiei, Bulgaria a redus TVA-ul pentru restaurante la 9% ca măsură de sprijin economic. Însă, în 2025, în urma declanșării a șapte proceduri de infringement din partea Comisiei Europene, dintre care două vizează direct aplicarea TVA, guvernul de la Sofia a decis revenirea la cota standard de 20%.
Pe lângă presiunea din partea Bruxelles-ului, guvernul bulgar se confruntă și cu nevoia urgentă de a acoperi deficitul bugetar, motiv pentru care a renunțat la măsura de sprijin acordată sectorului HoReCa în ultimii ani.

Impactul asupra turiștilor români
Creșterea TVA-ului afectează direct prețurile meniurilor din restaurante și tarifele pachetelor turistice, în special cele All Inclusive, în care mesele sunt incluse. Așadar, pentru turiștii români care optau pentru vacanțe accesibile în Bulgaria, 2025 va aduce costuri semnificativ mai mari.
Reprezentanții industriei spun că prețurile la restaurantele de pe litoralul bulgăresc au ajuns, în unele cazuri, mai mari decât în Grecia, ceea ce ar putea influența decizia turiștilor în alegerea destinației.
HoReCa din Bulgaria protestează: „9 minute de întuneric pentru TVA de 9%”
Nemulțumite de această decizie, asociațiile din domeniul ospitalității din Bulgaria au început o serie de proteste. În weekendul trecut, restaurantele au fost închise simbolic timp de 9 minute, la ora 21:00, iar acțiunea va continua zilnic sub sloganul „9 minute de întuneric pentru TVA de 9%”, potrivit Novinite.
Kadir Mustafov, președintele Asociației Bulgare a Restaurantelor, a subliniat că Bulgaria este una dintre puținele țări din Uniunea Europeană cu sector turistic dezvoltat care nu beneficiază de o cotă redusă a TVA pentru servicii de ospitalitate.
Asociațiile de afaceri din domeniu amenință că, în cazul în care parlamentul nu va reveni asupra deciziei, vor organiza proteste de amploare în Sofia, inclusiv manifestații în fața sediului guvernului.