Uniunea Europeană impune taxe vamale pentru importurile agricole din Rusia și Belarus

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole importate din Rusia și Belarus, inclusiv pentru cele care până acum erau scutite de astfel de taxe.

De asemenea, măsura se aplică și anumitor îngrășăminte importate din aceste două țări, având ca scop reducerea veniturilor Rusiei din exporturi și limitarea capacității sale de a-și finanța războiul din Ucraina.

Impactul noilor taxe vamale asupra importurilor agricole

Conform deciziei Consiliului UE, propunerea de regulament va fi negociată cu Parlamentul European, urmând ca, odată adoptată, toate importurile agricole rusești să fie supuse taxelor vamale. Astfel, aproximativ 15% din importurile agricole ale UE din Rusia, care până acum erau exceptate, vor fi taxate.

Măsura vizează și importurile de îngrășăminte rusești pe bază de nitrogen, care în 2023 au reprezentat peste 25% din totalul importurilor UE pentru acest tip de produs.

fonduri agricultura sectorul agricol AFIR
SURSA FOTO: Dreamstime

Excepția pentru Ucraina a generat nemulțumirile fermierilor europeni

În paralel, pentru a sprijini Ucraina, Uniunea Europeană continuă să scutească de taxe vamale importurile agricole din această țară. Totodată, produsele ucrainene sunt exceptate de la obligativitatea respectării standardelor europene.

Această decizie a generat proteste masive ale fermierilor europeni, care au reclamat faptul că produsele agricole din Ucraina sunt vândute la prețuri de dumping, sub costurile producătorilor locali, afectând astfel competitivitatea agricultorilor europeni.

Lukașenko exclude integrarea Belarusului în Federația Rusă

Pe de altă parte, într-un discurs susținut vineri la Moscova în fața Consiliului Federației, președintele belarus Aleksandr Lukașenko a declarat că Belarus nu va intra în viitorul apropiat în componența Federației Ruse. Cu toate acestea, el a pledat pentru o aprofundare a cooperării dintre cele două state în cadrul Uniunii statale Rusia-Belarus.

„Dacă vom da buzna prin această ușă deschisă, vom strica tot ce am făcut până acum. Este necesar să mergem cu calm, pas cu pas”, a declarat Lukașenko, subliniind că integrarea trebuie să fie treptată, în special la nivel economic.

El a mai precizat că, în ultimii 25 de ani, PIB-ul Belarusului a crescut de șase ori, iar cel al Rusiei de zece ori. De asemenea, a afirmat că cele două țări au o „misiune istorică” de a face integrarea dintre ele un proces „ireversibil”.