Consiliul General al Municipiului Bucureşti a abrogat, în şedinţa de luni, hotărârea privind vinieta ”Oxigen”, decizia fiind adoptată cu 35 de voturi favorabile şi 8 abţineri.
Proiectul a figurat pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei CGMB. El prevede abrogarea HCGMB nr. 539/2019 privind măsuri concrete de îmbunătăţire a calităţii aerului în municipiul Bucureşti. De asemenea, contravaloarea vinietelor ‘Oxigen’ achiziţionate până în prezent urmează să fie returnată titularilor.
În referatul de aprobare, semnat de primarul general, Gabriela Firea, se aminteşte că pe 24 octombrie 2019, CGMB a adoptat proiectul de hotărâre nr. 539 privind măsuri concrete de îmbunătăţire a calităţii aerului în Bucureşti.
Locuitorii Capitalei susțin anularea taxei Oxigen
„Chiar dacă în timpul dezbaterii publice nu a existat un procentaj masiv de opinii potrivnice măsurilor propuse, cei mai mulţi bucureşteni doresc măsuri anti-congestie în trafic şi antipoluare, inclusiv anumite restricţii de circulaţie pentru cei care poluează, precum şi plata unei viniete ecologice, pe principiul poluatorul plăteşte, după intrarea în vigoare a actului normativ, a sporit numărul contestatarilor, mulţi dintre aceştia formulând plângeri împotrivă sau contestându-l în instanţă”, prevede documentul, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, în această situaţie, s-a realizat o consultare publică a bucureştenilor cu privire la menţinerea sau nu a vinietei antipoluare, precum şi a restricţiilor din zona centrală ZACA – cea mai afectată de poluare – pentru autoturismele intens poluante: non Euro, Euro 1, Euro 2, Euro 3.
„Un număr de peste 85% dintre respondenţi susţin anularea restricţiilor şi a vinietei. S-au înregistrat şi un număr de 441 de plângeri prealabile formulate de cetăţeni sau organizaţii care cer în instanţe anularea hotărârii prin care s-a introdus vinieta antipoluare”, mai prevede sursa citată.