Taxa pe Facebook și pe YouTube. Măsura ar putea intra în vigoare încă din prima parte a anului viitor

Anul 2014 ar putea aduce taxa pe Facebook și pe YouTube, pe principiul taxelor care se plătesc în prezent la stat pentru deținerea unui televizor sau unui aparat de radio.

Măsura ar putea prinde contur în Franța, unde Consiliul Superior al Audiovizualului s-a gândit să taxeze aceste site-uri, dar și altele care produc conținut. Raportul vorbește despre modificarea unei taxe "culturale" pe care în prezent o plătesc teatrele, instituțiile de presă și providerii de Internet. Banii colectați, în jur de 1,3 miliarde de euro pe an, sunt destinați industriei de film din Franța și producțiilor TV autohtone.
Dacă oamenii nu se mai duc la cinema și văd videoclipuri pe YouTube, de ce să nu taxăm și videoclipurile – spune raportul. Chiar dacă Facebook nu este considerat un creator de conținut și el ar putea fi afectat de această taxă, se arată în același raport. Deocamdată nu s-a anunțat valoarea taxei pe Facebook și pe YouTube. SURSA: yoda.ro