Guvernul vrea să adopte urgent un act normativ prin care să fie restituită taxa auto încasată ilegal, eliberând astfel instanţele de procesele intentate statului pentru rambursarea banilor. Anunţul a venit direct de la premierul Victor Ponta, care a menţionat că „în acest moment statul are de plătit cetăţenilor 400 mil. euro încasaţi ilegal în 2011 de către Guvernul României. (…) E clar că legea adoptată anterior nu corespundea normelor europene şi nici celor constituţionale şi că Guvernul va trebui să dea banii înapoi“. Numai că, în cazul în care principiul de la care se pleacă este respectarea normelor europene și a legislației, suma cu care trebuie despăgubiți românii care au plătit taxa, în diferitele ei forme de până acum, este mult mai mare. Nimeni nu știe exact câți bani a încasat statul din 2007, de la intrarea în vigoare a taxei de primă înmatriculare, până astăzi, însă este cert că toate variantele de până acum au fost ilegale din moment ce toate au suferit modificări. Prin urmare, despăgubirile ar trebui să mergă către absolut toate persoanele care au plătit vreodată această taxă. În acest caz, este extrem de dificil de identificat o sursă suficientă de fonduri pentru a corecta un abuz întins pe mai mult de cinci ani, timp în care au fost înmatriculate în România nu mai puțin de 900.000 de autoturisme noi.
Unul plătește, altul colectează
Dacă declarația prim-ministrului Ponta poate fi interpretată ca populistă și fără suport, cea a ministrului mediului și pădurilor poate fi încadrată în categoria SF. „Probabil că la începutul lunii septembrie vom veni cu poziţia oficială a Guvernului României în ceea ce priveşte taxa de primă înmatriculare. Cu siguranţă, poziţia mea este de a reduce nivelul taxei. În niciun caz nu se va mai face niciun fel de discriminare între maşinile noi şi maşinile second-hand, ci pur şi simplu se va lua în calcul efectiv tipul de emisii“, a declarat Rovana Plumb. Din nefericire, pe lângă faptul că pare a nici nu ști exact titulatura taxei de care vorbește (taxă pe poluare și nu taxă de primă înmatriculare), ministrul dă dovadă că este slab informat. Asta pentru că stabilirea unei taxe care să aibă la bază strict emisiile poluante este imposibilă în unele cazuri. Este vorba despre mașinile mai vechi, ale căror emisii nu au fost trecute în documente și pentru care acestea nici nu pot fi stabilite cu exactitate în momentul inspecției tehnice periodice. Acesta este, de altfel, și unul dintre motivele pentru care un asemenea sistem de taxare nu a fost aplicat până acum.
De asemenea, Rovana Plumb ar avea motive serioase de a consulta un avocat înainte de a se decide să promoveze măsura anunțată. Potrivit avocatei Carmen Diaconu, de la casa de avocatură Olteanu și Asociații, „nu trebuie să uităm care este rolul şi menirea unei taxe, în sensul că taxa este datorată de un contribuabil pentru serviciul prestat în folosul lui de către instituţiile statului. Or, în acest caz, instituţiile statului, fără a îndeplini un act sau serviciu în folosul cetăţenilor, percep o sumă de bani cu titlu de taxă“. Avocatul consideră chiar că „statul român are obligația ca, într-un final, să se alinieze dispozițiilor Comunitatii Europene și să elimine definitiv această taxă“.
Presupunând însă că grupul de lucru de la Ministerul Mediului va găsi o soluție legală și viabilă din punct de vedere tehnic pentru a calcula exact emisiile poluante din momentul taxării, va rămâne tot timpul în discuție adevărata cantitate de gaze poluante și pulberi eliminate în atmosferă. Desigur însă că o stabilire foarte exactă a nivelului de emisii care să ducă apoi la un sistem de taxare cât mai apropiat de principiul „poluatorul plătește“ este nu doar greu de realizat, ci și inutilă pentru toți cei care s-au perindat pe la Ministerul Mediului.
Atât Rovana Plumb, cât și fostul ministru al mediului, Laszlo Borbely, au admis, mai mult sau mai puțin voalat, că scopul taxei este acela de a aduce la buget sumele necesare finanţării investiţiilor „verzi“, și nu acela de a reduce poluarea.
Programul „Rabla“ redivivus
Solicitată cu fervoare de comercianții de mașini noi ca măsură complementară taxei pe poluare, a doua sesiune a programului „Rabla“ 2012 a debutat pe 8 august, Administraţia Fondului pentru Mediu prevăzând un buget de 57 de milioane lei, care permite scoaterea din uz a 15.000 de autoturisme mai vechi de zece ani.
Sesiunea pentru persoanele juridice se află în proces de derulare. Etapa de depunere a dosarelor a debutat la 23 aprilie şi se va încheia pe 31 august.
Cuantumul primei de casare a rămas de 3.800 lei. Pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult trei tichete valorice.
Conform AFM, în 2012, au fost casate 25.964 de autoturisme mai vechi de zece ani. În cadrul primei sesiuni a programului au fost achiziţionate 8.006 de maşini, dintre care 3.661 de producţie autohtonă.
19 state din Uniunea Europeană au în acest moment taxe auto care se calculează și în funcție de emisiile de CO2