„Taxa pe stâlp” scumpește călătoria cu metroul

Compania care administrează metroul din București - Metrorex SA va achita circa 50 de milioane de lei către bugetul de stat ca urmare a introducerii taxei pe clădirile speciale (taxa pe stâlp), astfel conducerea companiei solicită Ministerului Transporturilor majorarea tarifului de călătorie.

"Bugetul pe anul 2014 a fost construit dezechilibrat, întrucât subvenţia alocată Metrorex prin legea bugetului de stat reprezintă circa 65% din necesarul fundamentat şi solicitat de Metrorex. În aceste condiţii, este evident faptul că bugetul a fost construit dezechilibrat, ţinând seama şi de anumite cheltuieli care au intervenit şi care nu au fost prevăzute în 2013 şi 2014. Spun asta pentru că a apărut Ordonanţa de Urgenţă 102/2013 prin care se impozitează clădirile speciale cu 1,5% (n.r. – taxa pe stâlpi). Asta reprezintă aproape 50 milioane lei drept cheltuială pentru Metrorex, pentru că este vorba de întreg patrimoniul public, tot ce înseamnă staţii, tunele. Această cheltuială de 50 milioane lei noi nu am avut-o anul trecut", a declarat Marin Aldea, director Managementul Operaţiunilor în cadrul Metrorex, citat de b365.ro

Potrivit acestuia, pierderea de anul trecut a fost generată de două componente: nivelul redus al subvenţiilor, dar şi faptul că nu s-au majorat tarifele de călătorie cu metroul, deşi această măsură s-a luat în calcul la construirea echilibrată a bugetului.

"Majorarea tarifelor era prevăzută în buget începând cu luna mai 2013, Metrorex făcând toate demersurile necesare. Situaţia a tot fost analizată şi până la urmă nu au fost aprobate majorările de tarife, deşi au fost parcurse toate etapele legale", mai spune directorul Metrorex.

Tarifele pentru călătoria cu metroul se vor scumpi cu 25%-33%, preţul cartelei pentru două călătorii urmând să crească de la 4 la 5 lei, al celei cu 10 călătorii de la 15 lei la 20 lei, iar pentru un abonament lunar cu 62 de călătorii pasagerii vor scoate din buzunar 65 lei, de la 50 lei în prezent.

Mai multe detalii pe b365.ro