Taxa pe stâlp se va regăsi din iulie în factura populaţiei

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va recunoaşte în tarifele plătite de populaţie, de la 1 iulie, jumătate din taxa pe construcţiile speciale pe care o vor plăti în acest an Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, a declarat, luni, Marian Cernat, director în cadrul ANRE, prezent la Forumul Energetic Regional FOREN 2014.

 

'Vom recunoaşte în tarife jumătate din taxa pe construcţiile speciale pe care o vor plăti în acest an cei doi producători de energie care livrează electricitate populaţiei, respectiv Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Nu s-au finalizat încă calculele privind preţul final de la 1 iulie', a spus Cernat.

El a menţionat că, în cazul Hidroelectrica, este vorba de o majorare de 10,5 lei pe MWh, iar, la Nuclearelectrica, de 8,3 lei pe MWh.

Întrebat dacă se ia în calcul şi o reducere a facturii, ca urmare a faptului că, în acest an, consumatorii trebuie să recupereze o parte din contribuţia cu certificatele verzi, plătită de două ori în perioada 2012-2013, oficialul ANRE a răspuns negativ.

Potrivit unor surse din ANRE, taxa pe stâlp care urmează să fie recunoscută în preţ ar avea o influenţă în tariful final între 1,4% şi 2,4%.

Hidroelectrica are de plătit 150 de milioane de lei, iar Nuclearelectrica, de 90 de milioane de lei în acest an în contul taxei pe construcţiile speciale.

Săptămâna trecută, vicepreşedintele ANRE, Emil Calotă, a declarat că preţul reglementat al energiei electrice va scădea din iulie 2014, după ce, timp de şase luni, componenta de certificate verzi a fost plătită de două ori de consumatorii finali.

'Pe zona pe care o coordonez, va veni o economie în factură', a spus Calotă, care gestionează sectorul energiilor regenerabile.

Întrebat dacă va fi o ieftinire semnificativă, el a precizat că o decizie finală privind procentul de reducere va fi luată în şedinţa Comitetului de Reglementare din perioada următoare.

'Autoritatea face o evaluare şi o regularizare de două ori pe an. Din nefericire, anul 2012 a fost unul special, precum bine ştiţi, când Autoritatea s-a reorganizat. Eu nu caut scuze şi nu scuz. Este, până la urmă, o greşeală – în primul rând una de comunicare şi mai ales în urmărirea mai atentă a operatorilor de distribuţie şi furnizare în relaţia cu consumatorul final', a adăugat oficialul ANRE.

Întrebat cine este vinovat de situaţia creată, el nu a răspuns.

Calotă a mai spus că au fost mai multe cifre vehiculate, întrucât, simultan cu regularizarea impactului certificatelor verzi, trebuia făcută şi o regularizare pe costul de energie reglementată pe care furnizorii au fost nevoiţi să o cumpere din surse mai scumpe, în momentele când Hidroelectrica era în situaţie de forţă majoră.

În opinia sa, facturile ar trebui simplificate, astfel încât să conţină informaţii relevante pentru consumatori.

Electrica a încasat suplimentar, prin dubla taxare a certificatelor verzi, suma de 50 de milioane de lei, pe care se aşteaptă să o returneze consumatorilor, potrivit prospectului de listare la bursă a companiei.

''Deşi costul cu certificatele verzi a fost evidenţiat separat în factura de energie electrică, pentru motive de transparenţă, încă din septembrie 2012, ANRE nu a redus corespunzător tariful reglementat de furnizare. Acest fapt a determinat suportarea de către consumatori de costuri duble cu certificatele verzi (prin includerea acestor costuri în tariful reglementat şi prin facturarea separată a costului cu certificatele verzi) pentru perioada septembrie 2012 – iulie 2013'', se arată în document.

Ca urmare, ANRE a decis că aceste venituri suplimentare să fie returnate consumatorilor prin reducerea tarifelor de furnizare, de-a lungul timpului, potrivit prospectului de listare.

''Conducerea (Electrica – n. r.) consideră că suma suplimentară încasată, respectiv expunerea totală este de aproximativ 50 milioane lei. Începând cu iulie 2013, conform tarifelor aprobate de ANRE, preţul fără valoarea certificatelor verzi la care Electrica Furnizare furnizează energie electrică către consumatorii casnici pe piaţă reglementată a scăzut cu 1,3%. Conducerea consideră că această reducere a tarifelor la nivel de industrie în perioada reglementată iulie 2013 – iulie 2014 a determinat economii la nivelul consumatorilor Electrica Furnizare de aproximativ 20 milioane lei'', mai spun autorii prospectului.

Potrivit documentului, Electrica se aşteaptă în continuare ca tarifele să scadă, astfel încât consumatorii să recupereze toate plăţile suplimentare suportate în perioada în care certificatele verzi au fost încasate de două ori.

''Electrica Furnizare se aşteaptă la reduceri ale tarifelor de furnizare aferente perioadei de reglementare care va începe în iulie 2014, cu scopul de a despăgubi consumatorii pentru costurile suplimentare suportate'', se precizează în prospect. AGERPRES