Cu toate acestea, ca în multe alte orașe aglomerate, cum ar fi Londra sau Paris, trebuie să vă amintiți că și în Veneția oamenii trăiesc și muncesc, ca în orice altă metropolă a lumii.

Dacă nu știați, în 2019, Veneția a adoptat câteva legi privind turismul pentru a ajuta la menținerea orașului într-o stare bună atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

Ce nu trebuie să faci dacă ajungi la Veneția

De exemplu, riști o amendă usturătoare dacă hrănești porumbei sau stai nemișcat pe poduri.

Și totuși, există o altă regulă nescrisă pe care ar trebui să o respecți, dacă nu vrei să-i enervezi pe locuitorii Veneției. Această regulă este mersul pe partea dreaptă a străzii, în niciun caz pe stânga, scrie explore.com.

O regulă nescrisă în Veneția este aceea că trebuie să te afli pe partea dreaptă a străzii în timp ce mergi, la fel ca vehiculele.

Cunoașterea acestei reguli previne blocajele și adunarea turiștilor în număr mare pe străzile Veneției, oraș vizitat anual de milioane de oameni din întreaga lume.

Multe străzi din Veneția sunt înguste și, cu hoarde de oameni care rătăcesc fără vreo țintă, oprindu-se pentru a face fotografii sau traversând poduri mici, acest lucru poate îngreuna viața celor care trăiesc și muncesc în Veneția,

Mersul pe partea dreaptă a trotuarului poate menține fluxul traficului pietonal în mișcare, astfel încât oamenii să nu piardă timp așteptând trecerea turiștilor.

Acest lucru este valabil mai ales dacă stați aici o singură zi. Veneția percepe persoanelor cu vârsta de peste 14 ani o taxă de excursie de o zi.

Alte reguli neobișnuite pe care trebuie să le respecți la Veneția

A cunoaște obiceiurile și regulile unui oraș, înainte de a-l vizita, înseamnă să fii un turist bun. Uneori oamenii uită că, în timp ce ei sunt în vacanță, locuitorii acelui oraș nu sunt. Dacă mersul pe dreapta este o regulă nescrisă, altele sunt oficiale. De exemplu, e ilegal să te oprești pe un pod, așa că trebuie să faceți poze în altă parte.

Deși era legal cu mult timp în urmă, acum este interzis să înoți în canalele Veneției. Interzis este și să porți bikini sau să stai dezbrăcat pe stradă. De asemenea, nu aveți voie să mergeți pe o bicicletă decât dacă sunteți rezident sau un copil cu vârsta mai mică de 8 ani.

Nu hrăniți porumbeii în Piața San Marco!

O altă regulă care trebuie respectată în Veneția este interdicția hrănirii porumbeilor. Dacă în urmă cu câțiva ani turiștii își făceau poze în Piața San Marco în timp ce hrăneau porumbeii care li se așezau pe cap sau pe umeri, acum acest lucru este complet interzis.

Excrementele păsărilor sunt acide și pot deteriora clădirile și statuile, iar tu poți fi amendat pentru încălcarea legii.

Nu contestați taxa „coperto”

Restaurantele din Italia percep o taxă pentru fiecare om care se pune la masă, indiferent dacă acesta a comandat sau nu ceva de mâncare.

Așa-numita „coperto” este o taxă menită să acopere cheltuielile restaurantului privind vesela și fața de masă sau naproanele pentru fiecare om care stă la masă.

Taxele „coperto” sunt legale în cea mai mare parte a Italiei. Excepție face regiunea Lazio, din care face parte Roma, deoarece ”coperto” au fost interzise în anii 1990.