Potrivit unui comunicat al instituţiei, Camera Deputaţilor a adoptat şi va trimite spre promulgare proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. 
"Acest lucru va permite ca Normele de aplicare să conţină toate modificările ce sunt aprobate prin această lege", afirmă MFP. 

Una dintre modificările aduse vizează măsurile de taxare inversă la TVA care li se aplică, printre alţii, livrărilor de telefoane mobile, precum şi altor echipamente electronice. 

"Măsurile de taxare inversă vor fi aplicabile doar pentru livrările cu o valoare minimă înscrisă pe factură, exclusiv TVA, de 22.500 de lei. Reamintim, condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul, să fie înregistraţi în scopuri de TVA", precizează instituţia. 

 AGERPRES