Arma seducţiei

De mii de ani este folosit ca armă. Poate a stat la baza destrămării unor imperii, poate este responsabil de destinele a mii de oameni. În strânsă legătură cu seducţia, parfumul, căci despre el este vorba, are o istorie de-a dreptul incitantă. O istorie care, cunoscătorilor, le este de mare folos şi astăzi. În afaceri, sau chiar în viaţa de zi cu zi, alegerea unui parfum poate avea consecinţe imprevizibile. Preţuri, poveşti şi sfaturi – tot ce trebuie să ştiţi – aflaţi la „Trenduri“.

Antrenaţi pentru succes

Multinaţionalele au venit în România. Au venit cu bani, au venit şi cu o nouă cultură organizaţională. Iar acum, pentru toate firmele care se respectă, noţiunile de training, leadership sau team-building sunt ceva firesc. Brusc, pe piaţa de business de la noi a apărut o nişă, iar unii oameni cu viziune au intrat în afaceri. La „Fabrica de bani“, aflaţi ce trebuie să ştiţi dacă vreţi să vă deschideţi o firmă de consultanţă în resurse umane.
Taxe locale În România

Statul are nevoie de bani. Nu se întâmplă doar la noi. Peste tot, taxele şi impozitele, din cele mai felurite, au avut şi încă mai au menirea să alimenteze economii mai mult sau mai puţin consolidate.

Acum, după sute de ani de practică, cea mai apreciată tendinţă în domeniul finanţelor este descentralizarea. Autorităţile locale sunt nevoite să îşi gestioneze resursele cât mai bine, sunt obligate să facă performanţă.
 Ei, în România, toată această filozofie nu prea îşi urmează logica. Autorităţile locale primesc încă mulţi bani de la bugetul de stat, iar criteriile de acordare sunt, puţin spus, ambigue.

Dar, tot aceleaşi autorităţi locale au dreptul să perceapă diverse taxe. Aici, banii vin, de obicei, din impozitul pe clădiri şi din cel pe maşini.

La Capital TV vedeţi cât de mult diferă aceste taxe de la o localitate la alta şi aflaţi, poate cel mai important, care este motivul.