'Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) este una dintre instituţiile la care urmează să se reducă anumite taxe, în momentul în care proiectul de lege va fi adoptat. El se află în consultare publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Vorbim despre o taxă de oferire a îndrumării, acea asistenţă oferită solicitanţilor noştri privind completarea cererii, a dosarului, de 19, 8 lei care se elimină complet. De asemenea, se comasează trei taxe referitoare la furnizarea de informaţii din Registrul Comerţului, la cel mai mic nivel, la tariful de 9 lei', a spus directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Sursa citată a prezentat mass-media portalul de servicii on line, portal.ONRC.ro, al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, care este funcţional din luna februarie 2012, realizat printr-un proiect cu fonduri europene. Este o campanie de informare pe care o derulează instituţia în ceea ce priveşte serviciile online pentru a încuraja solicitanţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului să utilizeze cât mult aceste servicii.
'Absolut toate cererile care se depun la ghişeu se pot depune şi on-line.Vorbim despre orice fel de cerere, orice fel de furnizare de informaţii. De mai puţin de o lună, avem lansat InfoCert, noul serviciu electronic specializat de tip e-Guvernare, oferit de ONRC, care furnizează documente cu semnătură electronică, în mod automat, fără intervenţia operatorului de date, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Plata se realizează electronic, prin utilizarea unui card bancar, solicitantul obţinând o factură electronică. Cele mai accesate servicii sunt cele ale serviciului Recom online de accesare a informaţiilor despre firmele din România înregistrate în Registrul Comerţului, serviciul stadiu dosar, serviciul de consultare a rezoluţiilor şi a motivelor de amânare. Solicitantul poate să vadă în orice moment unde se află cererea sa, de ce a fost amânată, dacă există bineânţeles un motiv', a spus Silvia Mihalcea.
Portal.ONRC.ro procesează zilnic peste 6200 de cereri de înfiinţare, modificare, informare firme, prin oficiile teritoriale şi ONRC.
De asemenea, răspunde zilnic la peste 16.300 de solicitări de informare, prin serviciile online de furnizare informaţii, interacţionează cu alte instituţii, în baza protocoalelor de colaborare, asigurând sincronizarea datelor şi a informaţiilor privind firmele din România.
Sursa: Agerpres