Astfel, dacă gunoiul este colectat selectiv, taxa pentru se apropie de zero lei.

Într-un bloc din Sectorul 6 din Capitală, locatarii plătesc câțiva lei pe lună pentru gunoi. Și asta pentru că toți au grijă să nu încurce pubelele, iar deșeurile sunt puse acolo unde trebuie. Administrația recunoaște că a dus muncă de lămurire cu oamenii până când au înțeles ce au de făcut, relatează stirileprotv.ro

Mihai Panait, reprezentantul administrației blocului: „Se dădea mail, se vorbea, le comunica și domnul administrator, și așa s-a ajuns aici. Ca să fie totul OK”.

Locatar: „Gunoi la gunoi, carton la carton, plastic la plastic. Jos avem tomberoane de plastic, carton. Toată lumea e în ordine”.

În cazul Sectorului 6, conform contractului dintre firma de salubrizare și primărie sau Asociația de proprietari, costul lunar pentru gunoi este de 14 lei de persoană. În funcție de câte deșeuri reciclează, suma scade. Gunoierii cântăresc fiecare sac cu gunoi reciclat și cu ajutorul unei aplicații stabilesc cât de mare e reducerea.

Sorin Ganciu, directorul de servicii publice locale Sector 6: „Avem asociații care în prezent plătesc 0 lei de persoană pentru că au o colectare aproape de 100%”.

Traian Giurgea, șeful unei stații de sortare: „Dacă s-ar colecta în amestec ar fi o muncă mult mai grea. Calitatea acestor deșeuri ar fi alta”.

Câți oameni colectează selectiv gunoiul în Capitală?

Același principiu al reducerii se aplică și în alte localități. În Capitală, rata de colectare selectivă este de doar 10%. Autoritățile speră să mai îmbunătățească situația și pentru prima dată, toate primăriile din București și-au dat mâna și și-au împărțit clar sarcinile pentru gestionarea deșeurilor prin intermediul unei asociații de dezvoltare pentru gestionarea gunoaielor.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: „Având acest ADI vom putea împreună sau câte doi, câte trei, să aplicăm pentru fonduri europene. Primăriile de sector au nevoie de toată infrasctructura pentru colectarea selectivă, în special în zona de blocuri. Primăria Generală are nevoie de finanțare pentru a face stații de tratare pentru acele deșeuri care ajung nesortate înainte de groapa de gunoi”.

În plus, Asociația va putea amenda inclusiv primăriile care nu colectează cum trebuie gunoiul.