Ministrul Economiei a reacționat după ce Banca Mondială a propus mai multe variante pentru creșterea taxelor în România. Astfel, Florin Spătaru a subliniat că analiza trebuie să țină cont de obiectivele economice ale României, chiar dacă se bazează pe PNRR.
Așadar, ministrul Economiei a subliniat că analiza realizată de Banca Mondială se bazează pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Totuși, aceasta trebuie să țină cont de politicile publice și de obiectivele României.
Analiza realizată de Banca Mondială trebuie să țină cont de obiectivele României
„Aceasta analiză făcută de Banca Mondială este o analiză care se bazează pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Dar, pe de altă parte, trebuie să țină cont de politicile publice și de ceea ce ne dorim ca obiectiv de țară.
Și dacă ne dorim ca obiectiv de țară să creștem investițiile. Și atunci, o parte din aceste măsuri cu siguranță nu sunt acceptabile din punctul de vedere al strategiei pe termen lung pe care o avem”, a declarat Florin Spătaru la Antena 3.
Reducerea impozitelor a dus la creșterea activității
De asemenea, ministrul a amintit de faptul că reducerea impozitelor pentru IT, agricultură și construcții a rezultat în atragerea de noi locuri de muncă și creșterea activității în aceste zone.
„Vorbim de un principiu al echității, un principiu pe care l-am promovat de mai multe ori. Noi, Partidul Social Democrat, am venit cu acest principiu al echității pentru a diminua aceste decalaje.
Dar, pe de altă parte, când vorbim de atragerea investițiilor, atunci haideți să ne uităm că prima măsură a adus o creștere a PIB-ului în România. Reducerea impozitelor pentru IT, pentru agricultură, pentru construcții, a dus la atragerea de noi locuri de muncă și creșterea activității în această zonă”, a mai spus ministrul Economiei.
Banca Mondială și FMI au transmis mai multe variante către Guvern
Amintim că Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional (FMI) a transmis către Guvern mai multe variante pentru supraimpozitarea salariilor.
Câteva din aceste măsuri includ: eliminarea scutirilor de impozit pe venit pentru agricultură, IT și construcții; creșterea impozitului pe dividende de la 8% la 10%; creșterea impozitelor pe proprietate; creșterea impozitării micro-întreprinderilor și creșterea pe termen lung a TVA-ului pentru alimente, produse farmaceutice și lemn de foc.
La rândul său, Marcel Boloș a transmis anterior că pachetul de măsuri va trebui să fie mai cuprinzător.
„Având în vedere că trebuie să rezolvăm pe fond o problemă de sustenabilitate pentru cele 110 miliarde lei – și este scris cu subiect și predicat în Planul Național de Redresare și Reziliență: pachetul de măsuri, doar cel legat de supraimpozitare, va trebui probabil să fie unul mai complex.
Mai cuprinzător, i-aș spune eu, nu neapărat complex, dar unul mai cuprinzător în care să avem măsurile acestea combinate pentru să putem susține pe termen lung”, a transmis Marcel Boloș la Europa FM.