Taxele obligatorii în România. Toți românii trebuie să le plătească

bani, lei, cash

SURSA FOTO: Dreamstime

În România, povara taxelor apasă greu asupra cetățenilor și firmelor. Structura fiscală, cu taxe directe și indirecte – de la impozite pe venit și proprietăți la contribuții sociale și TVA – este adesea complicată și împovărătoare, afectând veniturile și activitatea economică.

Povara grea a taxelor noastre de toate zile

În România, aproape fiecare activ economic este sub presiunea taxelor, iar povara fiscală devine o constantă dificil de evitat pentru cetățeni și companii. Structura fiscală complexă, cu taxe directe și indirecte, de la impozite pe venituri și proprietăți până la contribuții sociale și TVA, ridică întrebări despre costurile reale ale „stabilității” fiscale și presiunea exercitată asupra contribuabililor.

Impozitul pe venitul românilor

Impozitul pe venit, stabilit la 10% începând cu 2024, este aplicat după deducerea contribuțiilor sociale și afectează majoritatea angajaților și persoanelor cu activități independente. În absența unor excepții semnificative, românii sunt supuși unei presiuni fiscale continue, ce reflectă rigiditatea sistemului fiscal.

Activități independente și agricole

  • Declarația de înregistrare fiscală (Formular 070) și Declarația de venit estimat (Formular 220): Se completează în primele 15 zile de la începerea activității.
  • Impozitul trimestrial: Se plătește conform reglementărilor fiscale.
  • Declarația anuală (Formular 200): Se depune până la 27 mai.

Venituri din arendă

  • Contractul de arendă: Se depune la unitatea fiscală în termen de 15 zile de la încheierea acestuia.
  • Declarația anuală (Formular 200): Se depune până la 27 mai.

Asocieri fără personalitate juridică

  • Declarația anuală de venit (Formular 200): Fiecare asociat o depune până la 27 mai.
  • Responsabilul asociației: Depune Formularul 010 și Declarația 204 (anuală) până pe 15 martie.

Activități agricole

  • Venituri impuse pe baza normelor de venit: Se depune Declarația de înregistrare fiscală (Formular 070) în termen de 30 zile de la începerea activității.
  • Impozitarea pe baza contabilității: Depuneți cererea până la 31 ianuarie.

Venituri din închiriere

  • Formularul 220: Se depune în termen de 15 zile de la încheierea contractului de închiriere.
  • Declarația anuală de venit (Formular 200): Se depune până la 27 mai.

Comerț și meserii

  • Declarațiile 070 și 220: Se depun în termen de 15 zile de la începerea activității.
  • Formularul 200: Se depune anual până pe 25 mai (pentru veniturile realizate din România).

Dividende și dobânzi

  • Declarație: Nu este necesară. Impozitul este reținut automat de firma plătitoare.

Proprietate intelectuală

  • Declarația de înregistrare fiscală (Formular 020): Se depune în termen de 30 de zile de la începerea activității.
  • Declarația anuală (Formular 200): Se depune până pe 25 mai.

Premii și jocuri de noroc

  • Declarație: Nu este necesară. Impozitul este reținut automat la plată.

Profesii libere (medici, avocați etc.)

  • Declarațiile 070 și 220: Se depun în termen de 30 de zile de la începerea activității.
  • Declarația anuală (Formular 200): Se depune până pe 25 mai.

Venituri din salarii

  • Declarație: Nu este necesară. Impozitul este reținut automat de angajator.

Taxe pe proprietate și transporturi

Impozitele pe proprietăți afectează deținătorii de clădiri și terenuri, fie rezidențiale, fie comerciale. Pentru proprietățile nerezidențiale, impozitul poate ajunge până la 1,3% din valoare, la care se adaugă taxe pe terenuri și autorizațiile de construcție. În cazul vehiculelor, impozitul anual este calculat în funcție de tipul acestora, iar deținerea unui mijloc de transport vine cu o factură fiscală semnificativă.

Contribuțiile Sociale împărțite între angajați și angajatori

Contribuțiile sociale înseamnă 25% pentru pensii și 10% pentru sănătate, suportate de angajați, la care se adaugă 10% impozit pe venit. Angajatorii contribuie și ei cu 2,25% pentru asigurarea muncii și plătesc impozite pe beneficiile angajaților, cum ar fi voucherele de vacanță și tichetele de masă. Aceste taxe ridică semnificativ costurile salariale și au un impact major asupra economiei naționale.

Taxarea afacerilor între impozit pe venit și TVA

Microîntreprinderile sunt taxate în funcție de veniturile anuale: 1% pentru cele sub 60.000 euro și 3% pentru cele ce depășesc acest prag. SRL-urile plătesc un impozit pe profit de 16%, iar activitățile speciale, precum jocurile de noroc, sunt taxate cu 5% din venituri. TVA-ul standard este de 19%, dar există cote reduse pentru produse culturale și medicale, în special cele de primă necesitate.

Taxe pentru autorizări de construire și impozitul pe clădiri

Taxele de autorizare pentru construcții sunt stabilite procentual, iar extinderea acestor autorizații poate costa până la 30% din valoarea inițială. În plus, impozitul pe clădirile deținute de persoanele juridice variază între 0,08% și 1,3%, în funcție de tipul proprietății și destinația sa. Persoanele fizice și juridice se confruntă astfel cu un set de taxe complexe, care includ și taxe locale suplimentare pentru reclame și promovare.

Taxele pentru servicii de publicitate și impozit pe spectacole

Pentru orice serviciu de publicitate, cota stabilită de consiliul local variază între 1% și 3%. De asemenea, organizatorii de evenimente, fie ele artistice, sportive sau recreative, trebuie să plătească un impozit suplimentar pe spectacole.

Sistemul TVA și excepțiile sale

În România, TVA-ul standard este de 19%, însă există și cote reduse de 5% pentru cărți, manuale școlare, ziare și reviste necomerciale, și de 9% pentru produse ortopedice, medicamente, alimente de bază, proteze și accesorii ale acestora. Reducerea acestor cote reflectă încercarea autorităților de a sprijini accesul la produsele esențiale și culturale, însă pentru multe companii TVA-ul rămâne o povară considerabilă.

Categoriile de venituri supuse taxelor

Conform Codului Fiscal, veniturile impozabile includ câștigurile din activități independente, salarii, cedarea folosinței bunurilor, investiții, pensii, activități agricole, jocuri de noroc, transferuri imobiliare și alte surse. Contribuțiile sociale pentru angajați includ CAS de 25% și CASS de 10%, iar angajatorii contribuie cu o asigurare de muncă de 2,25%.

Companiile obligate să plătească pentru dividente

SRL-urile au obligația să plătească o taxă de 8% pe dividende, la care se adaugă o contribuție suplimentară de sănătate dacă dividendele depășesc suma de 30.600 lei pe an.

Excepții și reduceri de impozite

Angajații cu dizabilități, cei din IT, construcții, agricultură și industria alimentară pot beneficia de scutiri de impozit pentru veniturile de până la 10.000 de lei brut pe lună. Scutirile reflectă eforturile guvernului de a stimula anumite industrii strategice și de a sprijini incluziunea socială.

Pe măsură ce structura fiscală românească continuă să se diversifice, contribuabilii sunt nevoiți să se descurce printr-o rețea de taxe și impozite din ce în ce mai complexă. De la impozitele pe venit și proprietate până la TVA și contribuții sociale, aceste obligații ridică întrebări legate de costurile reale ale „stabilității fiscale” și beneficiile pe care le aduc societății. În acest context, atât contribuabilii, cât și companiile privesc cu atenție viitoarele reforme fiscale, sperând la un sistem mai echilibrat și mai eficient.