Toate taxele şi impozitele datorate de persoane fizice către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) se vor putea plăti, de luni, prin unităţile CEC Bank, scrie Agerpres.
"Începând de luni, toate taxele şi impozitele datorate către ANAF se vor putea plăti prin unităţile CEC Bank. Până la sfârşitul acestui an, CEC Bank nu va percepe niciun comision. Este vorba despre taxe datorate de persoane fizice, indiferent dacă acestea au sau nu au cont la CEC", a anunţat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern de vineri.
Potrivit şefului Executivului, şi "taxele de paşaport se pot plăti la CEC Bank, în aceleaşi condiţii, prin intermediul celor peste o mie de unităţi" ale instituţiei bancare.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a precizat că persoanele fizice care aleg să-şi achite obligaţiile fiscale către ANAF prin intermediul CEC Bank nu vor plăti comision, dar trebuie, în prealabil, să fie înscrise în Spaţiul virtual privat (SPV).
"Nu este vorba despre un act normativ. Am înţeles că s-a stabilit între Ministerul Finanţelor şi CEC, este hotărârea luată şi se aplică ca prin unităţile CEC (CEC Bank – n.r.) persoanele fizice să poată plăti obligaţiile către ANAF, dar este un amănunt şi trebuie precizat este vorba despre acele persoane care sunt deja înregistrate în Spaţiul privat virtual (SPV) pentru ca şi cei de la CEC să poată verifica exact ce obligaţii de plată au", a declarat Nelu Barbu, la Palatul Victoria.
El a adăugat că persoanele înscrise în SPV care vor apela la această metodă de achitare a obligaţiilor către ANAF nu vor plăti comision la CEC.
"Sunt persoane care preferă să se ducă la Trezorerie şi atunci Ministerul Finanţelor a luat această decizie să fie mai multe centre în care persoanele fizice au posibilitatea să-şi achite obligaţiile", a explicat Barbu.