De asemenea, taximetriştii le solicită public autorităţilor în drept, respectiv Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi Parchetului General, să dea curs tuturor sesizărilor înregistrate, şi să ia măsurile legale ce se impun împotriva Direcţiei Transporturi din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, din cauza căreia o mare parte dintre transportatori sunt în ilegalitate încă din 30 martie 2010, întrucât nu li s-au eliberat până acum contractele de gestiune delegată.
Potrivit comunicatului, autoturismele taxi vor staţiona în intervalul sus amintit pe prima bandă a Bd. Naţiunilor Unite, în faţa Parcului Izvor, pe trotuarul străzii B.P. Haşdeu, pe trotuarul Splaiului Independenţei, între străzile Haşdeu şi Bd. Libertăţii, şi pe tot sensul de mers al Bd. Libertăţii, dintre Splaiul Independenţei, spre Bd. Naţiunilor Unite.
Sursa: Agerpres
Taximetriștii protestează: între orele 11 și 14 traficul va fi dificil în jurul parcului Izvor
9 aprilie 2013, 08:53
Ultima modificare în 9 aprilie 2013, 11:53
Aproximativ 1.500 de taximetrişti din Bucureşti vor protesta marţi, între orele 11,00-14,00, în Parcul Izvor din Capitală, solicitând membrilor Camerei Deputaţilor adoptarea urgentă a proiectului de lege nr. 621/2010, în forma dezbătută de plenul său pe data de 24 aprilie 2012, se arată într-un comunicat transmis de Asociaţia Naţională a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi (ANTTI).
Etichete: protest,
taxi
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook